Cea mai PRO cameră pe un telefon – SONY XPERIA PRO-I și senzorul de 1 INCH

Eyo omule, bine te-am regăsit la încă un episod din celebra serie Totul despre Pixeli. După un an de zile în care am pălăvrăgit despre posibilitatea unui senzor de 1 inch pus pe telefoane, uite că a venit momentul să pun mâna pe unul. Și, probabil deloc surprinzator, este un telefon SONY.

Xperia PRO-I îți oferă un sentiment premium la atingere și este, din punctul meu de vedere, cel mai sexy telefon de pe piață. Vine cu senzorul de imagine de pe RX 100 mark 7, camera compactă de la Sony, dar modificat special pentru acest telefon. Din păcate asta înseamnă și că nu este folosit tot senzorul, ci doar aproximativ 60%. Ar fi fost nevoie de un camera bump mai proeminent sau o circumferință a lentilei mai mare pentru a avea la dispoziție toți cei 20 de MegaPixeli.

M-am jucat câteva zile cu PRO-I și am ajuns la câteva concluzii pe care ți le prezint în clipul de mai jos.