Ce se va purta în 2019

Încă de la începutul anului au avut loc cele mai importante Fashion Week-uri iar acum înțelept ar fi să tragem câteva concluzii legate de trendurile din 2019. Încep cu marile case de modă care și-au imaginat bărbatul anului 2019 în diferite moduri, care mai de care mai interesante. Unele vor prinde prea puțin, altele vor fi vedete, iar o parte vor rămâne pe lista lungă a celor care n-au prins la consumatori. Căci există și o astfel de listă!

Deși marile case de modă plătesc sume important pentru predicții de trenduri de culori, materiale, texturi și așa mai departe, tot moda de stradă este cea care dictează de fapt trendurile. Pratic, casele de modă prezintă unele direcții, iar consumatorii aleg și modelează trendul. Însă, despre moda de stradă vom vorbi într-un material viitor. Acum ne concentrăm pe colecțiile pregătite de către marile case de modă, dar și pe ce trenduri vor reieși din acestea.

Întoarcerea la eleganță

 trenduri în 2019

Costumele și pantofii au fost mereu un trend și mult timp de acum înainte așa vor rămâne. Însă, mai mult decât în anii trecuți, la săptămâna modei de la Milano, Londra și Paris costumele și-au făcut apariția într-un număr mult mai mare decât de obicei. Fie că vorbim despre modele clasice, cum au propus Corneliani și Ermenegildo Zegna, avangardistele modele tipice Comme des Garçons sau chiar și guru streetwear Virgil Abloh, cu siguranță costumele vor fi printre vedetele acestui an. 

Pantalonii scurți

 trenduri în 2019

La polul opus regăsim pantalonii scurți – short shorts. Nefiind un mare fan al acestui tip de pantaloni, nu pot decât să sper că acest trend nu va prinde. Cel puțin nu în moda de stradă pentru oraș. Știi și tu că o pereche de picioare lungi și păroase nu sunt deloc o plăcere. Și nu, un picior epilat nu este o soluție. Din punctul meu de vedere, pantalonii scurți trebuie să rămână strict pentru plajă, alături de șlapi. Punct.

Sacouri evazate

Ne întoarcem din nou la costume, dar vorbim de o abordare un pic diferită. Alături de cele clasice atemporale, pe marile podiumuri regăsim și modele de sacouri cu revere foarte evazate și ample. În plus, majoritatea au fost prezentate ca fiind purtate direct pe piele, fără cămașă ori tricou. În contradicție cu modelele clasice, made to measure acestea afișează o ținută mai degajată, relaxată, mai ales când sunt asociate cu pantaloni evazați. 

Sandalele de drumeție

Un alt trend care-mi doresc să nu prindă este cel al sandalelor. Un alt element vestimentar care nu-mi place de nici un fel și căruia nu-i văd rostul, cel puțin nu în ținutele de stradă. Locul lor este în vacanță, pe o insulă sau oraș port, unde ținuta pentru fiecare zi este cea pentru plajă, mare și soare mult. Ți-am mai povestit de ce nu sunt un mare fan sandale și nici pantaloni scurți, dar îmi fac datoria să-ți prezint și acest trend. Până la urmă gusturile nu se discută.

Sacouri largi, evazate sau slim

Îți spuneam la început că sacourile și costumele vor fi vedete anul acesta. Ei bine, da. Avem parte de o mulțime de abordări ale elementului central și anume sacou. De la cele cu revere largi, exagerate, la cele cu umeri voluminoși, drept și chiar supradimenionate ori dimpotrivă slim și legate cu cordon. Așa că, alege-ți abordarea care îți place cel mai mult și pregătește-te să o abordezi în ținutele tale. 

Printuri. Multe, multe printuri

Dacă este vară, este despre culori, despre flori, dungi, buline și tot felul de printuri colorate. Anul 2019 nu face excepție, iar marile case de modă ne-au pregătit o mulțime de printuri care mai de care mai interesante. De la printuri de inspirație naturală, la picturi celebre sau printuri arhicunoscute și până la modele abstracte și culori țipătoare. M-aș bucura să văd și la noi astfel de ținute. Cine are curaj?