BMW i4 M50

BMW i4 M50 este cea mai brutală mașină condusă de mine în ultimul timp. Are 525 de cai putere, un cuplu de 795Nm, tracțiune integrală și face 0-100km/h în 3,9 secunde.
Am rămas uimit de manevrabilitatea acestei mașini, indiferent de viteza pe care o ai, această mașină virează fără probleme și este extrem de stabilă. Mai pe scurt, nu ai niciodată emoții că mașina va derapa și îi vei pierde controlul.
Autonomia se ridică și ea la nivelul mașinii. Range-ul este undeva între 315 și 620 km, dar realist, poți parcurge 435 km dintr-un foc. Viteza maximă pe care o poți atinge cu această mașină, evident într-un circuit sau pe autostradă în Germania este de 225km/h.

Exteriorul este cel clasic de BMW dar care continuă de fiecare dată să întoarcă priviri, indiferent dacă motorul se aude sau nu. Despre interior nu am foarte multe de spus, pentru că mi se pare că BMW face cele mai frumoase interioare, după Mercedes. Da, Mercedes mi se pare că este cel mai bun când vine vorba de interiorul mașinii. Simplitatea combinată cu tehnologia de ultimă oră, dă dovadă de o eleganță ieșită din comun.
Prețul de pornire pentru BMW i4 M50 este de 69,900 de euro în Germania, dar poți depăși fără probleme 80,000 de euro cu diferite opțiuni alese de tine.
Dacă vrei să vezi clipul integral, ai un link mai jos, crede-mă, așa ceva merită cu adevărat să urmărești.