Bărbații verifică întotdeauna de trei ori
Sau de mai multe ori. Suficient de mult cât să enerveze o femeie.
Să vă explic: bărbatul întreabă dacă e nevoie să cumpere ceva înainte să ajungă acasă. Femeia răspunde „un pepene și o cola”. Până aici, totul e foarte simplu. Bărbatul ajunge la magazin/ piață/ whatever și sună:
– Deci, ce cumpăr?
– &^&^%&^$^%$%#$@%$)(*)(*) !
Sunt sigură că există bărbați care nu au nevoie de triplă confirmare pentru o listă de cumpărături care nu are mai mult de patru puncte, așa cum sunt femei care merg la hipermarket pentru…să spunem, hârtie igienică, și ajung acasă cu portbagajul plin și fără hârtie igienică. Da, eu sunt aceea și nu mi-e rușine să recunosc. Dar astăzi nu vorbim despre ei sau despre mine.
Vorbim despre cei care întreabă de (prea) multe ori ce să cumpere, de care să cumpere, ce trebuie să ia de acasă, ce mai trebuie să împacheteze…și tot așa. E drept că atunci când tu ești cea/cel care face lista, ești sigur că ai transmis mesajul corect și coerent și că ai rezolvat problema. Nu e deloc așa.
Aș vrea să îi rog pe domnii care recunosc (doar în sinea lor, evident) că sunt cei care se regăsesc foarte des în situația de a întreba încă o dată ce trebuie să cumpere, să verifice fotografiile pe care le-au trimis de-a lungul timpului iubitelor/soțiilor pe Whatsapp.
Câte poze cu detergent aveți?
Câte poze cu pâine?
Câte poze cu șampoane?
Câte poze cu același detergent/șampon aveți, la distanță de câteva săptămâni?
Secretul e că folosim aproape aceleași produse pentru un timp îndelungat, e ok să cumpărați la fel. Vă anunțăm noi când le schimbăm. Și vom insista, pentru că, în mod ironic sau pur și simplu menit să ne pună nervii la încercare, dacă schimbăm, de exemplu, detergentul, și anunțăm că am schimbat detergentul, veți cumpăra detergentul vechi. Mare greșeală!
La fel de adevărat e că ne plac și surprizele. Dar nu surprizele legate de lista strictă cu care ați plecat la cumpărături. Lista trebuie respectată cu sfințenie, același șampon, același unt, același iaurt, înțelegeți unde vreau să ajung. Surprizele se fac independent de listă. Listă plus flori. Listă plus prăjituri. Listă plus ce știți voi că îi place ei și nu e pe listă. Niciodată, dar niciodată, suprize de tipul pâinea Y în loc de pâinea X.
– Deci ce cumpăr?
– Același pepene și aceeași cola! Dacă mai trebuia ceva, te sunam eu.