Mașini încărcate la priză. Așa putem traduce autovehiculele ”plug-in”, o categorie din care fac parte atât mașinile electrice, cât și hibrizii plug-in. Ambele categorii menționate anterior au reușit să obțină vânzări cumulate de un milion de unități la nivel global în anul 2017.

Rezultatul este unul istoric și marchează faptul că aceste vehicule au început să cucerească inimile clienților din întreaga lume. Sigur, sunt puține în România, dar există și la noi mașini electrice și hibrizi plug-in. Cu timpul, vom avea mai multe din fiecare, dar sunt la stadiul de mașini de nișă în acest moment.

Cu timpul, vor fi mai multe mașini încărcate la priză în țara noastră, iar proprietarii lor vor avea nevoie de prize speciale pentru încărcarea lor. În prezent, Bucureștiul nu excelează la acest capitol, iar asta se poate vedea și pe PlugShare, un site dedicat găsirii celor mai apropiate prize pentru încărcarea acestui tip de vehicul. Situația este mai bună decât era în anii trecuți, când puteai să numeri pe degetele de la o mână punctele de încărcare existente în Capitală.

Între timp, mai multe companii și-au instalat asemenea puncte de încărcare, iar dealerii unor mărci auto care vând și vehicule electrice au făcut și ei acest pas. Pe deasupra, mai multe lanțuri de supermarket-uri au inaugurat prize pentru mașini electrice, iar folosirea acestora este gratuită. Nu știm câtă vreme va fi gratis să încarci o mașină electrică la supermarket, însă este un avantaj evident în momentul de față.

Apropo, chiar dacă plătești curentul cu care îți încarci mașina electrică, tot ieși mai bine decât cu un vehicul convențional dacă vei calcula cât te va costa fiecare kilometru parcurs. Calculul acesta este avantajos pentru electrice deoarece sunt mai eficiente decât mașinile care au motoare cu ardere internă și curentul este mai ieftin decât carburantul. Prețul unui plin pentru o mașină electrică ajunge la câțiva litri de carburant pentru o mașină obișnuită, iar el este suficient pentru mai mulți kilometri decât ar putea parcurge acel vehicul cu aceiași bani.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

3 Comments

  1. 1

    Momentan mașinile electrice sunt bune pentru cei care stau mai totimpull în oraș. Degeaba ar fi și stații la tot colțul asta până nu va crește autonomia și durata reîncărcare, nimeni nu ar vrea că la 300/400km să se oprească 2 ore ca să “facă plinul”. Eu sunt PRO când vine vorba de mașini electrice și sunt convins că în 5 ani mașini de top vor atinge o autonomie de 1000Km

  2. 2

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.