VIDEO – Mașinile electrice sunt la fel de sigure precum cele convenționale?

mașinile electrice sigure

Mașinile electrice ar trebui să fie la fel de sigure precum cele convenționale. Nu-i așa? Bineînțeles că da, în ciuda faptului că au sub compartimentul pasagerilor o baterie Litiu-Ion de dimensiuni generoase. Aceste baterii îi fac pe unii să creadă că mașinile electrice nu ar fi la fel de sigure, de unde și întrebările de genul ”dar ce se întâmplă în caz de accident?”. Ei bine, am decis să luăm problema în mâini și să explicăm situația pe înțelesul tuturor.

În timp ce compară mașinile electrice cu autoturismele convenționale în materie de siguranță, cei care nu văd cu ochi buni această categorie de vehicule uită că și autovehiculele convenționale pot fi periculoase în caz de impact sau în caz de defecțiune tehnică severă. Nu de alta, dar benzina este inflamabilă, iar uleiul care curge pe o suprafață încinsă poate să ducă la un incendiu la fel de bine cum ar putea să ardă o baterie de mașină electrică.

Mai mult decât atât, este mai probabil un incendiu la o mașină convențională decât la una electrică în caz de impact, dacă ne gândim la câte lichide inflamabile găsim la prima categorie. Însă, asta nu ar trebui să ne provoace nopți nedormite și să ne strice experiența de condus. Nu de alta, dar am înnebuni cu toții dacă ne-am îngrijora la maximum pentru fiecare risc de acest tip.

Vestea bună, la nivel general, este că avem mașini mai sigure ca niciodată pe piață, iar tot ce trebuie să facă un șofer este să respecte regulile de circulație și să poarte centura de singuranță. Este atât de simplu să le faci pe amândouă, însă mulți conducători auto par să uite de reguli după obținerea permisului de conducere.

Ți-am povestit destule despre subiectul acestui material, te invit să urmărești clipul de mai jos ca să afli mai multe despre mașinile electrice și cât de sigure sunt acestea astăzi.