Nu aștepta nimic de la stat, viitorul este în mâinile tale

Zilele trecute, în drumul tradițional spre birou, am asistat în metrou la o conversație între doi elevi care se pregăteau pentru BAC. Se pregăteau este un fel de a spune. Mai degrabă își făceau deja scenarii despre ce se va întâmpla dacă nu vor lua BAC-ul sau dacă nu vor intra la facultate. Unul dintre ei i-a spus colegului că primul lucru pe care îl va face într-o astfel de situație va fi să solicite ajutor de șomaj. Asta pentru că legislația spune că absolvenții de liceu au posibilitatea de a solicita ajutor de șomaj, indiferent dacă au luat sau nu BAC-ul, în cazul în care în 60 de zile de la absolvire nu și-au găsit un loc de muncă.

În prezent, ajutorul de șomaj pentru astfel de situații este de 250 de lei pe lună și se acordă timp de șase luni. Poate consideri că este o sumă mică pentru care nici nu are rost să pierzi timp la ghișeele statului. Ei bine, cel de-al doilea elev din povestea de mai sus a replicat “ce bine ar fi fost dacă se dădea 12 luni, nu 6”. Aluzie la faptul că ar fi putut sta 12 luni pe banii statului până în vara viitoare, când poate ar fi intrat la facultate. Aceasta este una dintre cele mai păguboase atitutini pe care le poate avea un tânăr când se apropie la finalul liceului. În loc să se gândească la planurile de viitor, la ce carieră își doresc și să decidă în cunoștință de cauza ce facultate vor să urmeze, cei doi tineri din povestea noastră se gândeau câți bani pot primi degeaba de la stat.

Nu sunt nici măcar singurii. De fapt, o astfel de mentalitate o regăsim și la adulți și nu numai în România. Am mai vorbit aici despre ideea unui venit minim universal (Universal Basic Income), prin care fiecare cetățean să primească un venit lunar din partea guvernului, fără nici un fel de obligație și fără nici un fel de listă de cerințe. Ei bine, Finlanda a derulat un astfel de experiment prin care 2.000 de finlandezi au primit un venit lunar de 560 de euro din partea statului. Rezultatul? Autoritățile au anunțat luna trecută că nu vor continua proiectul, iar analiza experimentului va fi publicată abia în 2019, însă este clar că rezultatele nu au fost cele scontate.

În realitate, cea mai sănătoasă atitudine este să te descurci pe cont propriu, fără ajutor din partea statului. Iar soluții există inclusiv pentru doi elevi de liceu care nu iau BAC-ul sau nu intră la facultate, dar și pentru persoanele mai în vârstă care au rămas fără loc de muncă în apropierea vârstei de pensionare. Mai ales că, dacă ai până în 35-40 de ani, ar cam trebui să-ți iei gândul de la pensie.

În schimb, poți face numeroase alte lucruri care, la un moment dat, îți vor aduce bani dintr-un job sau dintr-un mic business:

  • poți să faci o școală postliceală și să te specializezi într-un domeniu care îți place și pentru care există cerere în prezent (da, mă refer la acele meserii pe cale de dispariție precum instalator sau zugrav);
  • poți să faci cursuri de calificare în aproape orice domeniu îți place, inclusiv pe internet, și gratuit. Există foarte multe resurse care pot reprezenta o sursă de inspirație dacă vrei să devii cu adevărat bun la ceva, fie că este vorba despre programare sau consultanță financiară. Oricum, vei învăța probabil lucruri mult mai utile decât cele studiate în 12 ani într-un sistem de învățământ depășit de ceea ce se întâmplă acum în lume;
  • dacă ai deja un job, dar nu ești mulțumit de salariu, cursurile de mai sus te pot ajuta să-ți extinzi sfera de competențe și să lucrezi part-time sau ocazional la proiecte personale din care să faci ceva bani. Dacă ești valoros, poți ajunge să schimbi complet cariera atunci când te simți pregătit;
  • dacă ai deja un job bine plătit, n-ar fi rău să economisești o parte dintre venituri sau să-i investești pe termen lung în diverse servicii financiare. Nu de alta, dar inflația tocmai a crescut la 5.2%, iar dacă păstrezi banii în depozite bancare vei pierde cam cinci lei la fiecare o sută de lei pe care o economisești.