Am făcut drifturi cu trotineta electrică! – Ryde 350

Astăzi nu vă arăt nimic pe 4 roți, ci această trotinetă pe 2 roti, dar care-ți poate înlocui mașina pentru drumul zilnic până la serviciu și înapoi acasă. Mai ales dacă ai BMW cu tracțiune spate pentru că nu doar că te distrezi pe ea ca un copil mic, dar poți face și drifturi. Faceți cunoștința cu Ryde 350 8” Ranger 8003, o trotinetă sau mai bine zis…o super trotinetă. 

Îmi place culoarea, este un negru satin cu o textură plăcută peste care este scris Ryde în turcoaz. Pe ghidon se poate observa comutatorul de unde controlezi accelerația, unde bagi cheia și de unde apeși butonul “start stop” să nu ți se facă dor de mașină prea devreme. În “computerul de bord” ai un vitezometru, statusul bateriei, modul de funcționare, iar dacă ții apăsat pe butonul “On/Off” și pe “Mode” poți accesa un meniu de unde controlezi exact procentul de putere pe care îl oferă motorul trotinetei indiferent de modul de funcționare.

Mă bucur că măcar o roată este umflată și nu plină, iar împreună cu suspensiile de pe față, cât și pe spate, este mult mai confortabilă decât multe alte trotinete din aceeași clasă. Ca autonomie, eu acum am reușit 25 de km, dar vara reușești cu siguranță să obții autonomia declarată între 37 și 45 de km. Pe laterale trotineta este dotată cu “lumini ambientale” albastre care împreună cu farul LED și stopul care luminează și mai tare când acționezi frâna poți sta liniștit că în trafic vei fi văzut de mașini fără nicio problemă. Pe spate este prezentă o roată plină. Ea se simte la gropi sau la orice denivelare și este oprită de o frână pe tamburi care își pierde din forță în condiții mai puțin favorabile de drum (umezeală ridicată, ploaie, etc.) 

În concluzie, Ryde 350 8” Ranger 8003 merită statutul de “super trotinetă” având atâtea modalități de a modifica parametrii de funcționare; suspensiile atât pe față cât și pe spate îți fac viața mult mai confortabilă, iar autonomia ridicată îți permite drumuri mai lungi decât ai nevoie pe o trotinetă electrică.