[VIDEO] Ce să faci weekendul acesta

Weekendul a început și te gândești la ce să faci. Cei mai norocoși (ca mine) vor pleca din București, poate chiar la mare. Dar pentru cei care rămân în oraș, am pregătit o listă cu evenimentele de la care nu ar trebui să lipsești weekendul acesta.

1.CINEMA

Dacă weekendul trecut îți recomandam ceva acțiune în stil hollywoodian, acum te încurajez să vezi filmul Eddie Vulturul.

Dacă ar fi să recomand acest film, l-aș recomanda tuturor celor apropiați. Mai ales celor cu copii pentru că este un film care poate fi văzut de toți și cine știe…poate copilul tău va dori să fie și el un campion precum Eddie.

2.TEATRU

ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București prezintă, în data de 9 aprilie 2016, ora 19:00, la sediul din strada Lipscani, nr. 84-90, premiera spectacolului de teatru Obsesii, un one woman show cu Cerasela Iosifescu, în montarea regizorului grec Yannis Paraskevopoulos,alături de scenografia și costumele create de Lia Dogaru. Avanpremiera spectacolului va avea loc pe 8 aprilie 2016, de la ora 19:00.. Personajul principal al spectacolului, Lora, reflectă trăirile reale încercate de scriitoare, fiind condusă de autorul textului în fața spectatorului român pentru a povesti experiența unei lumi înfricoșătoare, bântuită de spectrul unei boli oarbe, care nu își alege victimele.

 screen_cap

3. CONCERTE

Vineri este seara perfecta atunci cand iti doresti sa zbori cu gandul departe. Green Hours 22 Jazz Cafe te invita pe tine si cei dragi tie sa iei parte la un spectacol de muzică jazz cu solista Mădălina Petre.

orig

De asemenea, tot în această vineri la Hard Rock Cafe, începând cu ora 22:30, trupa byron începe mini-turneul double bill Acoustic Melange Tour. Partenerii lor de scenă vor fi luxemburghezii de la Rome ce vor veni într-o formulă inedită de duo acustic.

Sâmbătă seară MANDINGA, va concerta în THE TUBE CLUB de la ora 22:30. Așa că dacă mai vrei să prinzi un loc, rezervă-ți o masă.

4. FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE FILM NexT 2016

Cele mai noi și mai inovatoare scurtmetraje din toate colțurile lumii adunate în cea mai mare competiție de scurtmetraje din România, scurtmetraje de neratat, nominalizate premii de prestigiu (Oscaruri, European Film Awards sau Semaine de la Critique) sau realizate de regizori consacrați (Arthouse), dar și filme politice (NexT Is Feminist și LGBT), filme cu și despre sex (Hanky Panky), experimente formale inedite și călătorii fantastice prin galaxii îndepărtate. Toate în doar 5 zile de festival pline-pline de filme, prieteni și noi aventuri.

UNDE? La Cinema Elvira Popescu și Cinema Muzeul Țăranului și alte locuri care de-abia așteaptă să fie descoperite și redescoperite. Cumpăra-ți pass-ul NexT IFF 2016 de aici.

5. FĂ CEVA EXTREM

Da, știu că sună a clișeu, dar weekendul acesta te provoc să îți faci curaj și să faci ceva nebunesc. Învață să mergi cu bicicleta, sau pe skate. De asemenea, poți încerca să faci și mișcare. Echipa Cavaleria.ro va fi prezentă mâine la S-KARP UrbanTrail Sinaia , evenimentul de alergare din Romania care si-a propus sa inoveze conceptul de „competitivitate” introducand doua noi idei pe scena alergarii din Romania: UrbanTrail & Knockout!

534e8a4a4179790295fb85935992ad33_XL

Uite mai jos o filmare 360 cu noi și skaterii din București: