Video | Vlog – Cum n-am schimbat anvelopele

Ca mijloc de transport, mașina personală prezintă atât beneficii, cât și dezavantaje. Printre cele mai mari nefericiri pe care le poți întâmpina este venirea iernii. Mai ales dacă te-a prins nepregătit și nu ai avut când să îți schimbi anvelopele. Așa că eu, împreună cu Răzvan am făcut o mică excursie la câteva service-uri auto în încercarea de a afla cum stau treburile în această perioadă. La ce concluzii am ajuns, ce aberații am mai debitat pe drum și ce sfaturi au avut reprezentanții de la service, aflați în minutele următoare.

După demarajul demn de franciza The Fast and the Furious, am pornit la drum. Ajunși la primul service auto, am încercat să evaluăm situația de acolo și am reușit să stăm de vorbă cu un reprezentant oficial.

Primul lucru pe care l-am întâmpinat a fost aglomerația de mașini. Care se întindea pe o distanță considerabilă față de service. Am recunoscut cu ușurință oamenii care așteptau la rând datorită avariilor pornite sau a semnalizărilor intermitente. Deși acest service avea mai multe platforme pentru vehicule, toate erau ocupate. Iar pentru fiecare mașină din interior, afară urmau alte două, trei mașini care așteptau la rând.

La următoarele două destinații lucrurile nu au fost cu mult diferite. Angajații lucrau de zor, găseam seturi de anvelope peste seturi de anvelope, iar cozile se tot întindeau. Printre sfaturile pe care ni le-au oferit responsabilii de la service-uri, cel mai de notă a fost să ne schimbăm anvelopele la timp. Pare destul de simplu, dar aparent noi nu îl punem în practică.

Din acestă cauză riscăm să fim prinși la coadă cu restul nefericiților care dintr-un motiv sau altul au amânat asta. Mulți și-au luat liber de la muncă doar ca să stea la coadă ore în șir. Un alt factor crucial de luat în vedere este siguranța. Și nu numai cea proprie. Ci și a oamenilor care merg cu tine în mașină. În felul acesta un accident nedorit poate evitat foarte simplu. Mai multe nu voi divulga, dar am să te las cu clipul de mai jos. Numai bine!