[VIDEO] Film: Shut in – Intrusul (2016)
Un microunivers ermetic și obsesiv, clădit în jurul suferinței și a incapacității de a comunica, presărat cu neîncredere la fiecare pas. Acesta este decorul în care se derulează acțiunea repetitivă din pelicula „Shut In”, ca într-un labirint fără ieșire, unul ancorat într-o mult mai psihotică zi a cârtiței. Thriller-ul regizat de Farren Blackburn abordează o temă veche de când antichitatea elenă: Complexul lui Oedip. Dar o face, evident, într-o manieră tipică Hollywood-ului. Confuzia este cuvântul de ordine încă de la început: chiar și titlul filmului este menit să te inducă în eroare, așa încât să bănuiești toate personajele de intenții ascunse și, evident, criminale.
Senzația claustrofobică a peliculei este accentuată suplimentar de sărăcia decorurilor. Toată acțiunea are loc într-un sătuc din New England, Statele Unite ale Americii, cu excepția a două-trei scene scurtissime, filmate pe o autostradă și în biroul unui psihiatru, dr. Wilson (Oliver Platt). Acesta este șeful și mentorul protagonistei, Mary, de profesie psiholog, personaj interpretat de Naomi Watts. Femeia are soarta tragică și ingrată de a-și îngriji fiul, imobilizat la pat în urma unui accident rutier care a lăsat-o și văduvă. Întreaga intrigă este țesută în jurul acestui Stephan (Charlie Heaton), însă totul se complică în momentul în care își face apariția Tom (Jacob Tremblay), un copil cu deficiențe de auz, pacientul lui Mary. Tot atunci, încep să apară adevăratele necazuri, pentru care suspectul numărul unu este personajul jucat de Tremblay, poate și din cauza reputației malefice rămase actorului de pe urma rolului din „Before I Wake”.
„Shut In” mi s-a părut o binemeritată pauză și o gură de aer proaspăt după un șir mult prea lung de comedii, pseudo-comedii, adaptări cu super-eroi, remake-uri și filme de acțiune făcute cu mai mult sau cu mai puțin har. Scenariul acestui film mi-a plăcut cel mai mult, pentru că a reușit performanța rară de a nu fi previzibil. Niște bile negre tot trebuie să-i dau, din pricina scenelor aproape penibil de tensionate, care uneori sfidează chiar și legile elementare ale mecanicii. Scena finală, de exemplu, în loc să încoroneze opera, o aruncă în derizoriu. Actorii aleargă pe repede-înainte, ca într-o comedie noir de Charlie Chaplin, iar sub picioarele lor este atâta gheață, încât pentru orice om normal chiar și poziția bipedă statică ar fi o provocare în asemenea condiții.
Dar, dacă ești iubitor de drame psihologice care să te țină cu mâinile încleștate de fotoliu, o să treci cu vederea aceste neajunsuri. Per total, e un film de la care nu ieși regretând banii cheltuiți, iar raritatea scenelor de violență îți permit chiar să mergi la el cu toată familia. Filmul este în cinematografele din România începând cu 11 noiembrie 2016.