Video – Death Stranding review

Death Stranding nu este un joc pentru oricine. Mai ales dacă ești la vârsta în care rupi Fortnite-ul în două sau preferi jocurile pe mobile. De asemenea, nu este un joc pentru oricând. Ca să poți să apreciezi genialitatea cu care a fost scrisă povestea și modul în care a fost livrată, trebuie să fii la un anumit nivel de coacere din punct de nivel intelectual. 

Nu încerc să mă dau eu deștept, ba dimpotrivă. Chiar nu am putut să înțeleg toată povestea, fiindcă unele fire narative au fost atât de complexe și de încărcate cu informație pe cm pătrat, încât de multe ori am pierdut șirul. Dar când genericul de final a început să ruleze, pentru a treia oară cred, am rămas cu senzația că cele 45 de ore pe care le-am petrecut alături de joc au fost necesare în viața mea. 

Death Stranding este un joc despre restabilirea legăturilor interumane și despre a crea relații noi. Asta se traduce în joc prin misiunile pe care le faci și scopul lor pe deoparte, iar pe cealaltă, realizezi asta la propriu prin componenta online a jocului. 

Image result for death stranding

Dacă știți cum stă treaba în Dark Souls cu multiversul online în care alții îți lasă mesaje și așa mai departe, aici e la fel, dar avansată. Dacă, de exemplu, ai de construit ceva cu resurse și în mod normal îți ia una, două ore bune ca să le aduni pe toate, poți scurta acest timp. Lași și tu un semn că ai vrea resursele X ca să construiești un drum și ești la mila altor jucători. Ei te pot ajuta sau ba. 

Eu am jucat varianta de review primită de la oamenii drăguți de la Sony România și l-am jucat înainte ca titlul să ajungă în mâinile jucătorilor normali, de ordinul milioanelor. În alte cuvinte, eu m-am descurcat cu câteva mii de alți jucători, pe când voi veți colabora cu mulți alții.

Ce nu mi-a plăcut totuși la această mecanică de building, a fost faptul că la un moment dat mă simțeam sclavul resurselor. Aș fi preferat să pot alege eu dacă să construiesc ceva și să îmi petrec timpul astfel, decât să trebuiască să construiesc niște drumuri, ca ulterior să îmi fac viața mai ușoară. 

Image result for death stranding

Tu intri în pielea lui Norman Reedus din the Walking Dead și din când în când te întâlnești cu vedeta din Hannibal, Mads Mickklesen, pe lângă alții. Cinematografia jocului și interpretarea actorilor, împreunate cu viziunea regizorală a lui Hideo Kojima, creatorul jocului, crează o poveste fantastică. După mine, face parte obligatoriu din top 100 de jocuri pe care trebuie să le joci.

În timpul livrărilor tale vei da peste două tipuri de inamici: oameni și BT’s. Primii din ecuație îi domolești în moduri previzibile de le tragi două peste ochi și le-ai dat cu somnic, iar cealaltă parte, adică BT’s, sunt aici să acționeze ca obstacolele obligatorii dintre tine și misiuni. Ei vin odată cu ploaia care orice atinge provoacă o accelerare a timpului și la început trebuie să te strecori printre ei cu groază.

La începutul jocului am rămas puțin surprins de faptul că trebuia să merg la pas peste tot, dar cum progresezi, jocul îți deblochează upgrade-uri la orice. Găsești vehicule, poți transporta mai multe, arme de diferite feluri și așa mai departe. Game design-ul a fost fain gândit din punctul ăsta de vedere, ca să nu te plictisești din start cu un set limitat de abilități sau armamente. 

Dacă vă așteptați să fie un shooter precum celelalte lucrări a lui Kojima-san, nu e cazul. Death Stranding tinde spre un realism pur din punct de vedere a interacțiunii cu mediul. La modul că spre deosebire de Diablo de exemplu unde tot ce ai în inventory există în eterul voinței, aici cari absolut totul în cârcă.

Image result for death stranding

Asta adaugă o dinamică pe care nu am mai întâlnit-o expusă în felul ăsta până acum. Verosimilitatea care reiese din această alegere se resimte și nu am putut să nu mă simt impresionat de această alegere. Chiar mi-a plăcut să simt că joc cu un om normal, nu cu un super-erou. 

Grafica este după cum puteți vedea. Superbă. Folosește același Decima Engine care i-a dat viață lui Horizon: Zero Dawn și lumea creată de Kojima-san pare să iasă fix din imaginația lui. Pentru mine este clar faptul că în viziunea lui, peisajele trebuiau să arate mai mult a Interstellar și mai puțin a America normală. 

Una peste alta, Death Stranding este un joc cu o poveste genială, care suferă puțin de un ritm pe alocuri haotic, dar asta este părerea mea personală. Poate pentru unii, să strângă ore în șir resursele acelea sunt Dumnezeu pe Pământ. 

După cum am spus și la început, acest titlu nu este pentru oricine. Dacă vrei o poveste cum îți garantez că nu ai mai văzut deloc sau extrem de rar, atunci mergi cu încredere. Bug-uri prea nu am întâlnit și experiența completă m-a făcut să mă simt că am făcut parte din ceva măreț. Ceva ce poate fi discutat și interpretat foarte multă vreme de acum încolo.