Vestitorii crizei. Bursele externe și piața imobiliară

Economia este ca anotimpurile din zona temperată a Globului. Așa cum anotimpurile se succed periodic în fiecare an, cu unele întârzieri mai mici sau mai mari, tot așa și economia este una ciclică: după fiecare perioadă de creștere, urmează o criză. Ultima a fost în 2008-2009. Întrebarea este când va fi următoarea, nu dacă va fi. Iar în ultima perioadă s-au acumulat tot mai mulți nori negri care indică faptul că ne apropiem cu pași mari de o nouă criză.

Pe plan extern, luna octombrie a fost cea mai slabă pentru bursă americană din ultimii zece ani. De exemplu, bursa de la Nasdaq, care reunește în special companii de tehnologie, a scăzut în octombrie cu 9%. Scăderile au fost antrenate mai ales de companii la care nu te-ai aștepta să vezi astfel de rezultate: Amazon și Netflix au scăzut cu circa 20% (!). Între timp, indicele S&P500, care reunește cele mai mari 500 de companii din SUA, a scăzut cu 9%.

La rândul lor, bursele majore non-americane au avut parte de o lună roșie: bursa din China a scăzut cu 8%, cea din Hong Kong cu 10%, iar cea din Italia cu 8%.

Știu, este foarte puțin probabil să ai acțiuni la vreuna dintre companiile listate pe aceste burse. Și totuși, chiar dacă nu ai, aceste rezultate ar trebui să te pună pe gânduri. În mod obișnuit, sosirea unei crize are loc la circa șase luni după startul unei scăderi semnificative a burselor. Sigur că este dificil de anticipat dacă scăderile vor continua și în luna noiembrie, însă semnele nu sunt deloc îmbucurătoare: creșterea PIB-ului din principalele economii ale lumii nu mai este la fel de spectaculoasă ca în anii trecuți, taxele vamale apărute peste noapte în special între SUA și China frânează schimburile economice, iar cooperarea dintre state este puternic afectată de apariția partidelor populiste la putere.

Sper că nu gândești așa cum o făcea și Tariceanu cu un deceniu în urmă. O criză economică globală va afecta în mod sigur și România, iar primele semne de pe propriul teren au început deja să-și facă simțită prezența într-un sector foarte îndrăgit de romani și de bănci: creditele.

Ți-am povestit deja că Banca Națională a României (BNR) va limita acordarea de credite prin regula ca rata la bancă să reprezinte cel mult 40% din venitul tău lunar. Măsura este considerată bună pentru a reduce pericolul ca persoanele cu venituri mici să obțină credite cu rate prea mari, care se vor transforma rapid în credite neperformante (adică credite la care împrumutații nu-și mai achita ratele) la sosirea primei crize.

Pe de altă parte, nu puțini cred că măsura vine oricum prea târziu, pentru că există deja mulți români cu credite pe care riscă să nu le poată plăti. De altfel, în prezent există circa 700.000 de români care au restanțe de cel puțin 30 de zile la plata ratelor.

Ministerul Finanțelor a publicat însă recent un document care scoate în evidență cel mai bun argument în favoarea celor anticipează că o nouă criză este relativ aproape. Potrivit datelor oficiale, 2018 va deveni anul cu cele mai puține credite acordate prin programul Prima Casă din ultimii șapte ani.

Mai exact, oficialii ministerului au anunțat că au fost acordate aproape 21.000 de credite Prima Casă din ianuarie până în august și că totalul pentru anul în curs va fi de 25.500 de credite. Această valoare este foarte mică în contextul în care în fiecare dintre ultimii trei ani românii au obținut aproximativ 35.000 de credite Prima Casă. De altfel, o valoare mai mică a numărului de credite Prima Casă s-a înregistrat doar în 2011, atunci când au fost acordate numai 19.000 de credite de acest fel.

Cu alte cuvinte, cererea pentru locuințe a început să scadă. În ciuda măririlor de salarii din ultima perioadă, inflația de circa 5% și, mai ales, ROBOR-ul care s-a stabilizat undeva la peste 3% au făcut ca ratele să fie mult mai greu de suportat, iar consecință este că românii se gândesc mai mult dacă merită să investească într-o locuință.

De altfel, inflația și ROBOR-ul în creștere sunt două argumente care semnalizează primii vestitori ai unei crize. Din păcate, nu vor fi și ultimii, iar singura întrebare este că cât va mai dura până la prima aterizare forțată a economiei.