O săptămână în San Francisco fără cash

O săptămână fără nicio monedă, fără nicio bancnotă, doar cu un card. De lei. În SUA. Nu a fost niciun plan la mijloc. Pur și simplu s-a întâmplat.

Povestea pe scurt include o deplasare la San Francisco pentru o conferință care ar anestezia-o pe soția mea și ar ieși rapid să caute reduceri la Macy’s în Union Square. Pentru mine în schimb, raiul tehnologiei se întâmpla sub pământ la Yerba Buena Convention Centre, cel mai cunoscut spațiu expozițional din Sillicon Valley. Fanii Apple, Microsoft sau Google știu de ce.

2014-01-16 11.11.14

Dimineți pe fugă de la hotel și seri în goana după flavour-ul coastei de vest. San Francisco este cel mai frumos oraș din State, cel mai liberal poate, deschis la minte, relaxat, deștept. Nu mă văd emigrând din praful Bucureștilor dar dacă aș face-o, mă găsiți la SF.

Azi aș vrea să vă arăt cum mi-a câștigat mie orașul simpatia cu eleganța de a-ți lua banii fără efort.

Am plecat pe grabă și nu am luat la mine bani cash. Știam că pot scoate bani la orice bancomat cu cardul de salariu. Un MasterCard. Am aterizat pe SFO și am luat repede o cafea și un muffin cât pumnul lui Hulk. După 22 de ore pe drum, aveam nevoie. Swipe. Thank you! Good bye!

Next? Rent a car office. Swipe cardul prin POS, 650$ sunt blocați la discreția lor. Keys. Thank you and good bye. Pornesc la hotel pe autostrada aglomerată până mă apropii de orașul de care m-am îndrăgostit din filme. Hopa, stai așa că trecem peste Golden Gate Bridge. Mă simțeam deja ca la un tur panoramic până când m-am apropiat de zona de taxare. Ups, o să dau nas în nas cu taxatorul și o să fac o coadă uriașă în spatele meu. Nu am cash. Vin cu viteză scăzută prin ceața obișnuită de pe pod până văd indicatoarele luminoase. Slow down! Don’t stop! Trec prin porțile de taxare gură cască. Nimeni în gherete, doar semafoarele galbene și panourile cu prețurile. Ceva era ”wrong”. Un român într-o mașină de închiriat prin San Francisco nu avea cum să se termine bine. Parcă vedeam plicul cu amenda la rent-a-car.

Ajung la hotel și mă învârt vreo 20 de minute să găsesc loc de parcare la stradă. Îmi amintesc ce am citit despre cum e imposibil să o lași la bordură prin centru așa că urc la supraterana din zonă. 4$ prima oră. 34$ pe zi. Frumoasă afacere, ce să zic… Iau bonul de la automat și plec spre hotel vreo 300 de metri. ”Good afternoon. Swipe, please!” Cardul face hârș prin POS și se întoarce cu încă un card de plastic pentru ușă. În cont se blochează încă 700$, aflu prin SMS. ”Internetul e gratis în lobby. Puteți plăti pe cameră.” Sunt frânt dar nu mă pot urca în pat până nu mă lămuresc cu podul. După încă 10 minute de investigație aflu că la Golden Gate nu e ca la Fetești.

Golden_Gate_Bridge_Fog

2014-01-13 12.47.31

Ca să înțelegi mai bine, podul acesta e mai mereu în ceață și e într-o pantă spre capăt. E mereu aglomerat cu navetiști așa că riscul unui accident în lanț era prea mare. Cum au rezolvat-o? Au un sistem de camere care scanează numerele de înmatriculare. În loc să îți trimită o amendă la rovinietă ca la noi după 5 luni, te taxează direct din contul proprietarului. În cazul meu, firma de rent-a-car. Camera obține numărul, calculatorul află proprietarul din baza de date a Poliției și apoi îi emite factura pe adresa de domiciliu. În cazul meu, la rent-a car, taxa de trecere apare frumușel pe factura finală iar banii sunt trași din garanția generoasă blocată din cardul meu. Așa au scăpat ei de cozi. Le-au desființat cu camere și carduri bancare.

Aș putea continua cu povești similare la restaurante, la magazine, la automate dar o să vă spun singurul loc unde cardul părea că mă lasă la greu. La bătrânul tramvai din San Francisco tras pe cablu peste dealurile ireal de înclinate. Seara spre ultima cursă mă întorceam spre hotel din zona docurilor. La Pier 39 se mânâncă un ”crab chowder” genial așa că nu puteam rata ocazia să mă lăfăi în pâinea cu supă de ”dungeness crab”.

2014-01-14 19.46.23

Mă pun frumușel la rând să urc în vagonul de fier și lemn care trebuia să mă treacă dealul înapoi spre Powell Street. Casa de bilete e închisă așa că sunt îndrumat spre taxator. După jumătate de oră, ”cable car-ul” se întoarce 180 de grade pe platformă și ne îmbarcăm. 6$, sir! Întind cardul ca un american atoateștiutor. Îmi răspunde scurt: ”No cards, just cash!” Mă încrunt în timp ce îmi flexez răbdarea. O lecție importantă pe care o înveți repede în State este că nimeni nu o dă la înțelegere de la paznic până la CEO. Dacă regula spune ora 9, nu intri la 8:58 de minute. Nu ai acces, nu stai la ușă. Eu nu am aveam cash dar aveam un motiv. Casa lor cu POS cu tot era închisă prea devreme. Așa că nu mi-am terminat de zis nemulțumirea că și-a cerut scuze și am călătorit gratis. Free ride on the cable car… pe motiv de card.

2014-01-13 19.12.03

Nu m-am bucurat prea mult la cei 6$ economisiți. În rest orașul este usturător de scump și mă pregăteam să trag linie acasă pe extrasul bancar. Dar am avut o surpriză. În locul comisioanelor mari pe tranzacție pe care le știam de la alte carduri, de data asta am ieșit surprinzător de bine. Cum am făcut, îți spun în episodul următor despre cursurile de schimb ale cardurilor.

Notă: Cardul folosit este un MasterCard Gold embosat, atașat unui cont de lei.

2014-01-13 22.42.35

2014-01-13 19.10.59