Review de film | Oh, Ramona!

„Oh, Ramona!” este filmul fenomen inspirat din cartea „Suge-o, Ramona!” a lui Andrei Ciobanu. Datorită marketing-ului, face furori în ultima perioadă. Filmul este în totalitate în limba engleză. De aceea în titlu regăsim „Oh, Ramona!”, în loc de „O, Ramona”. Trecând mai departe, am fost la avanpremieră și m-am gândit să îmi exprim perspectiva asupra filmului, într-o manieră cât mai deontologică.

Cartea „Suge-o, Ramona!” a fost mega-populară la apariția ei, în mare parte datorită titlului și a afinității adolescenților pentru orice temă legată de sex. Mai ales că atunci erai „cool” dacă pretindeai măcar că citești cărți contemporane cu conținut sexual. Din câte îmi amintesc, tot Facebook-ul era plin de poze cu această carte. A fost un best-seller la urma urmei. Erai apreciat de foarte multă lume și urcai câteva nivele pe scara popularității în liceu. Mai ales în ochii fetelor.

Filmul urmărește aceleași întâmplări pe care le regăsim și în carte. Anume, un segment hormonal din viața protagonistului nostru adolescent, Andrei. Dorința sa este de a o cuceri pe Ramona, fata cea mai atrăgătoare și cool din liceu. Bineînțeles că el intră în tipologia loser-ului și nu este nicidecum în liga ei. Cu toate acestea, nu l-a oprit să o abordeze la o petrecere. Câteva secvențe mai târziu, Andrei este umilit public în stilul clișeu a filmelor de genul acesta, iar șansa lui se năruie. Cel puțin temporar.

Fiindcă la scurt timp după, îi vedem din nou într-un mediu similar, iar aceasta își dorea extrem de mult să facă sex cu un virgin. Fără să mai stea pe gânduri, și doar cu acest unic și suprem țel în viață, începe să îl incite pe Andrei la dans, ca apoi să îl ducă într-o cameră. Momentele mi s-au părut extrem de forțate și modul în care au fost executate m-au lăsat cu eterna întrebare: WTF?! În opinia mea, este extrem de tras de păr fiindcă aceste două scene sunt oximoronice. În prima vedem încercarea de a-l umili pe Andrei față de Ramona, apoi ea uită complet și îl alege pe acesta doar ca să facă sex cu un virgin.

Lăsând la o parte lacunele raționalului, ne trezim cu ei, singuri, într-o cameră. În timp ce ea începea să se dezbrace și stătea dorindă deasupra lui, Andrei a început să bolborosească despre cum el nu este ca alți tipi și vrea o relație profundă cu ea. Chiar îi spune că ar fi preferat să nu o aibă deloc, decât să o aibă doar pentru o noapte. Bineînțeles că acest refuz vine ca o lovitură de orgoliu masivă pentru Ramona și ca răzbunare începe o relație extrem de vizuală în public cu unul dintre prietenii lui Andrei, Silviu.

Ca să fiu sincer, am considerat că personajele în sine au servit doar ideilor născocite în grabă a scriitorilor. Modul în care își susțin discursurile în film scoate la iveală nepriceperea în crearea unui personaj. Multe acțiuni nu par să urmărească o consecvență logică sau să aibă o oglindire credibilă în realitate. Evenimentele par să existe doar ca oamenii din spatele scenariului să ajungă unde și-au propus. Direcție pe care au descoperit-o în timp ce scriau și nu au cântărit ulterior dacă personajele lor chiar s-ar comporta astfel. Dacă ar fi să sumarizez ultimul paragraf, aș spune că există o evidentă lipsă de cunoaștere a formării unui caracter bine stabilit. Nici măcar nu pare că se dorește ca evoluția narațiunii să fie fidelă trăsăturilor personajelor.

Alt motiv de plângere o reprezintă faptul că fiind în engleză, au fost momente demne de noaptea minții atunci când i-am văzut pe Andrei Ciobanu, Smiley și Gina Pistol vorbind în engleză… cu vocea altor oameni. Adică vocile lor au fost dublate. Aparent, accentul lor nu se conformează valorilor internaționale.

În mare parte aș da vina pe scenariu pentru momentele cringy care m-au făcut să dau ochii peste cap de nenumărate ori. Pe de cealaltă parte, aș da vina și pe performanțele actorilor care uneori lasă de dorit. Dar exact după cum ni s-a adresat actorul principal înainte să înceapă filmul: „dacă nu joc bine, puteți da vina pe Cristina [regizor] ”. Personal, tind să fiu de acord cu el. Direcția regizorală mi s-a părut ba grăbită, ba incoerentă și ilogică, ba împrăștiată și neînchegată. 

Și totuși nu este totul pierdut. Căci modul în care a fost filmat, montajul video și efectele par de o pricepere ieșită din comun. Asta am apreciat la el și chiar mi-aș dori să pot face însumi o producție filmată și editată video atât de bine precum a fost „Oh, Ramona”. 

În opinia mea, filmul este un haos scenaristic care putea fi un film bun în mâinile unor profesioniști. Nu un amestec neomogen de situații aleatorii, dialog cringy și forțat, unde s-a încercat să fie salvat de către efecte vizuale și anumite scene cu note de umor. Iar finalul m-a lăsat perplex. A apărut de nicăieri și nu avea nici un sens să existe în modul în care a fost implementat. Ce pot spune, e că indiferent cât de multe defecte i-am găsit, filmul va fi un succes răsunător autohton și faptul că e în engleză, îl poate propulsa la status de succes internațional. Avem nevoie să depășim momentul filmelor plictisitoare post-revoluție și „Oh, Ramona!” este un pas extrem de bun în această direcție.