De ce este privită amanta ca un fel de prostituată de femeia măritată? Și de ce asta le dezavantajează pe amândouă?

Pentru că mințim mult. Pentru că avem formatori de opinie care pentru o mână de like-uri spun că bărbații adevărați nu au amante și că femeile adevărate se mărită virgine. Nu m-ar mira să apară unul care să susțină că rasa umană se poate reproduce prin sex oral, ca să rămână femeia pură.

Pentru că e mai greu să aperi, iar femeia măritată simte nevoia unui gard în jurul “averii” ei. N-ați văzut câte își numesc soțul “comoara mea”?

Pentru că acela care judecă se plasează mai sus decât cel judecat. Nu poți să scuipi de sus decât dacă ești mai sus. Și așa vor să se simtă. Dar mai ales pentru că nu vrem să recunoaștem un adevăr incomod:

AȘA CUM CEI MAI MULȚI AMANȚI SUNT SOȚI, LA FEL ȘI  AMANTELE SUNT, ÎN GENERAL, SOȚIILE CUIVA.

Prietenele oficiale ale cuiva. Sunt atât de multe cupluri cu o viață sexuală mai mult decât satisfăcătoare, dar care merg în patul de acasă doar ca să doarmă, încât ai crede că suntem o națiune de swingeri!!! Vestea bună este că nu numai noi. Vestea proastă este că, dacă asta se întâmplă mai des decât fidelitatea, înseamnă că undeva greșim noi.

Familia trebuie să fie o entitate liber consimțită în fiecare zi. Nu impusă de societate. Dacă ni se potrivește, să mergem pe calea asta. Dacă nu ni se poteivește, să mergem pe ce cale vrem.

Familia trebuie să fie liber consimțită în fiecare zi. Nu pe sistemul: Ai semnat, ești terminat. La fel și pentru ele, nu-ți iei femeie cum îți iei mașină! Deși de mașină avem toți grijă.

Și mai e un motiv pentru care amantele sunt privite ca un fel de prostituate. Pentru că nimeni nu va da like la acest post, de teamă să nu se dea de gol. Și mulți vor da cu pietre. Din același motiv.

Foto: Fabrice Muller

You Might Also Like

42 Comments

  1. 1
  2. 2
  3. 7
  4. 8
  5. 10
  6. 12

    In sfarsit un articol care merita citit si spune lucrurilor pe nume. Bravo si felicitari! Probabil cei care au dat LIKE inteleg ce-ai scris. Cei care n-au facut-o fie n-au inteles, fie asa cum ziceai, nu vor sa se dea de gol :)

  7. 13

    Nu cred ca este o problema atat de arzatoare felul in care ne judecam intre noi, mai degraba am cauta sa aflam de ce o facem. De ce intram in relatii care ajung sa nu ne mai satisfaca pe deplin? Cum ajunge o relatie asa? Daca e asa de ce sa o continui pe o fundatie mincinoasa, chiar merita?
    E adevarat ca familia nu trebuie impusa ca etalon de contuita social acceptata, dar nu este o familie bazata pe valori si principii mai sanatoasa decat una bolnavicioasa si minciuna de pe lang?
    Eu sunt de parere ca am ajuns sa ne purtam reusitele in pat pe post de breloc.
    Barbatii si femeile inseala din diferite motive. In timp ce barbatii cauta mereu consumarea pasiunii lor in continua crestere, femeile se folosesc de un substrat moral pentru a justifica asta. Daca un barbat nesatisfacut cauta asta in alta femeie, e vina lui ca ascunde starea asta de fapt si ca nu cauta satisfacerea inovatie pe care sa o aplice in primul rand cu sotia sa. Femeile pe de alta parte beneficiaza de o intuitie remarcabila si realizeaza orice infidelitate, o simt (schimbari de comportament, semne fizice, etc ) . Atunci cand li se neaga adevarul si starea de infidelitate se propaga, daca adaugi si faptul ca atentia sotului e pe alta femeie, abia adunate aceste lucruri vor indemna femeia sa insele. Din nou, lipsa de comunicare .

    • 14
    • 15
    • 16

      Monogamia este o un concept relativ nou, potrivit antropologilor. Nu am nimic impotriva relatiilor sexuale in afara familiei, nu mi-am inselat sotul niciodata deoarece sunt extrem de pretentioasa chiar si pentru one night stand, dar mi-am lasat sotul liber dintotdeauna. In schimb, am pretentia unei monogamii sociale. Fiind animale umane, cred ca este ne dauneaza mai mult idei ca abstinenta sexuala, monogamie sexuala, dragoste la prima vedere, dragoste pana la adanci batraneti decat infidelitatea acceptata. Nici conceptul de monogamie sociala nu se potriveste tuturor cuplurilor casatorite, este nevoie de parteneri care sa fie pe aceeasi lungime de unda, maturi dpdv emotional, educati sexual mai ales cu privire la bts, fara prejudecati de natura religioasa etc. Mie mi se potriveste acest concept, prefer un sot care sa vina relaxat acasa, cu doua ore mai tarziu, decat mai devreme si ursuz, consider ca sexul este o placere( sanatoasa pentru minte si corp) pe care nu am de ce sa i-o restrictionez persoanei pe care o iubesc.

    • 17
    • 18

      Mda, interesant cum gandesti. Sunt foarte putini oameni care gandesc ca tine si deaia se si intampla lucruri de genul asta. Si Da! Comunicarea este una dintre cele mai importante “arme” intr o relatie.

    • 19
    • 20
    • 21
  8. 22

    Doar când nu ai tot ce îți dorești acasă cauți altceva.

    Totuși o data ce apare un copil mi se pare de bun simt sa conteze mai mult alte lucruri decât datul la bucuțe, dar aici cred ca depinde de nivelul fiecăruia de educatie

    • 23
      • 24

        Hahaha ce gluma buna. Ce legatura are amanta cu sufletul? Eventual are legatura cu portofelul si tu ai legatura cu bucile ei. Chiar daca pare greu, eu sustin monogamia. E cel mai sanatos pentru o familie. Cine e pentru poligamie si sex cu parteneri multiplii poate sa ramana celibatar/a. Nu ai familie, nu ai obligatii, poti face sex cu cine vrei, cand vrei. Bine, aici intervine latura morala, dar fiecare isi cunoaste limita.

        • 25
        • 26

          Pai amanta poate avea o mare legatura cu sufletul. Te indragostesti pur si simplu, acasa nemaifiind asa cum ar trebui, dar ramanand in continuare cu familia. De ce? Din motive extrem de obiective, care tocmai acelea nu au legatura cu sufletul: rate, casa, masa, copii. Nu spune nimeni poligamie/ sex parteneri multipli, dar daca dvs. rezumati familia fix la doar un act, cred ca sunteti in eroare. Latura morala: cine o stabileste? Ce e moral pentru mine nu e si pt. dvs., nu? Ati picat in extrema cealalta. Dati-mi un raspuns: ce faceti atunci cand acasa nu mai regasiti ceea ce va face sufleteste om apropiat de familie (empatie, dezvoltare, sens constructiv, dragoste), dar sunteti impreuna fiindca asa este moral (societatea asa te vrea), ai rate si alte lucruri facute impreuna si, desigur, copii? Va raspund eu: deveniti vulnerabil, nu veti putea divorta, dar este posibil sa va indragostiti in afara :) Caci dragostea, aceea despre care vorbim, aceea cu sufletul- nu tine cont de actul dvs. O zi frumoasa.

  9. 28
  10. 29

    Las’ ca si despre masina…….Parca tot mai buna e a altuia……….
    Plus ca treaba e mai profunda decat pare. Ma gandesc ca, de exemplu, ai o amanta, care la un moment dat, iti devine sotie. Ce n-ati mai vazut? Pe urma ce faci? Nu de alta, dar ea s-a obisnuit sa fie amanta.

  11. 30

    Eu am fost sotie, iar dupa divort… amanta… Doar ca sa invat sa nu-mi “mai dau cu parerea”… :)) :(( :))

    • 31

      nu, nu ar trebui judecate nici amantele, nici barbatii cu amante si nici sotiile barbatilor cu amante, etc! :) sint casatorit si am o amanta care este sotia altcuiva… sotia mea stie si este de acord. nu este un “ménage à trois”. sint statornic in felul meu: am aceeasi amanta si aceeasi sotie de o viata. amanta e fosta mea prietena dinainte de casatoria cu actuala mea sotie. le iubesc pe amindoua, le respect pe amindoua si am nevoie de amindoua… presupun ca e o forma de poligamie.

      • 32
      • 34

        Ori sotia ta te inseala si nu te mai iubește, ori nu te.a iubit niciodată si deții niste bănuți si merge pe premiza ca e bine asa cum a picat !!! Sa fim serioși !!! Eu ca soție as înnebunii sa stiu ca soțul meu se mai duce la alta. N.as fi atat de nepăsătoare … Gen sa vina acasa si sa.l mai si intreb cum a fost !! Ori minți… Sau ceva e la mijloc!! O femeie care iubește cu adevărat nu isi împarte bărbatul !!!

    • 35
  12. 36

    da; suntem animale care evoluam si fiecare situatie pe care o creem noi ca individ cu creier avem intodeauna senzatia ca detinem controlu asupra universului,suntem detinuti tiparelor

  13. 37

    In ziua de azi am ajuns clar ca animale , ce am citit mai sus ma scarbeste de lumea in care traiesc , sunteti oameni, nu animale , stim sa ne stapanim poftele sau ar trebuii sa stim , atat timp cat mergi la alta femeie , ori ai fost un dobitoc cand te-ai insurat , ori nu ai minimul de respect si educatie pentru omul de langa tine. Curve ? Putem cataloga asa acesti indivizi ( vezi dex pentru cei care nu stiu ce inseamna curvie ) .oameni fara pic de orgoliu si demnitate atunci cand accepti ca partenerul tau sa ajunga si in alte paturi , iti pui intrebarea ori nu esti tu bun ,ori lasa-l dracu de om , care nu prea e om :)

  14. 38
  15. 39
  16. 40
    • 41

      La fel si sotia mea are amant doar ca la noi e de comun acord, acum zece ani am cazut de comun acord sa incercam aceasta experienta …dupa ce sotia banuia ceva la mine :) noi suntem ok si in familie si …. avem fiecare cate o relatie exta.

  17. 42

    Autorule, permite-mi sa-ti spun ca, desi ai facut tot posibilul sa pari tipul inteligent si deschis la minte, esti penibil.
    Esti constient ca, intr-o societate din ce in ce mai pervertita moral, articolele de genul asta vor prinde bine, de aceea si ai scris unul. Ori poate chiar asemenea ganduri murdare se ascund in mintea ta.
    Familia trebuie sa fie o entitate liber consimtita in fiecare zi? De ce trebuie, pentru ca vrei dumneata?
    Deci juramintele facute inaintea Domnului nu-si mai au rostul, nici angajamentele luate, iar valorile morale sunt total depasite , nu? Nu-ti mai convine, fugi cu altul? Daca simti nevoia, iti faci cateva amante si e in regula?
    Sunt convins ca ai studii superioare si ca esti atat de mandru de ceea ce ai debitat pe pagina asta incat nu-ti mai incapi in haine.
    Judecand dupa felul cum gandesti, drumul tau probabil duce spre Iad. Si, din pacate pentru tine, acolo nu vei mai avea posibilitatea de a-ti da frau liber gandurilor tale bolnave.
    Aaa stai…pentru tine nu exista nici Dumnezeu si nici Iad, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.