Reducerile de iarnă continuă

Într-un material precedent pe care-l poți citi aici îți povesteam despre reducerile de iarnă. Acestea au început încă din primele zile ale noului an, iar acum am putea spune că suntem aproape la jumătatea perioadei de reduceri. În ele mai multe magazine sunt reduceri care țin până la finalul lunii ianuarie, în timp ce altele au un program prelungit chiar până în februarie. Oricum, în ultimele zile de reduceri, chiar ultima săptămână în magazazinele mari și populare, produsele sunt în mare parte epuizate, deci slabe șanse să mai găsești ceva. Mai ales dacă porți mărimile cele mai căutate, adică acelea care se vând cel mai rapid. În schimb, dacă porți mărimi extreme ești norocos. Cu siguranță vei găsi articole pe placul tău.

Pentru mine această perioadă este cea mai grea dintre toate. În sensul că reducerile sunt substanțiale, produsele încep să se împuțineze, iar tentația este foarte mare. Însă, mă consolez cu ideea că următorul val de reduceri va aduce prețuri chiar mai mici. Oricum, eu mi-am făcut un plan de cumpărături și știu clar ce vreau să-mi cumpăr. În plus, mi-am promis să nu merg la mall până nu mai scad prețurile ca nu cumva să cad pradă ispitei și să-mi cumpăr ceva prea scump. 

Ca să-ți faci o idee, am să-ți atașez poze cu aceleași produse pe care ți le-am recomandat în materialul anterior și poze cu prețurile de acum pentru a vedea diferența. Prețurile nu au scăzut cu mult față de cele anterioare, însă raportat la cel inițial al produselor acestea devin mult mai tentante. De exemplu, eu mi-am cumpărat un palton înainte de reduceri cu 900 de lei. La primul val de reduceri costa 399 lei, iar acum costă 379 lei. Diferențele dintre ultimele două prețuri nu este una semnificativă, dar raportat la eticheta inițială, mai că-mi pare rău că n-am așteptat reducerile.

Reducerile de iarnă
15.01.2020
21.01.2020

Sincer să fiu, acum mi se pare cea mai bună perioadă să-ți cumperi ceva, evident dacă ai nevoie și vrei. Prețurile sunt destul de mici, oferta încă este variată, iar dacă mai aștepți mult s-ar putea să nu mai găsești articolele pe care ți le doreai. În schimb, dacă vrei să faci shopping doar de dragul de-a cheltui niște bani, mai așteaptă. Adevăratele chilipiruri urmează să apară. Îți recomand să urmărești reducerile în magazinele preferate. Așa poți afla exact când urmează o nouă scădere a prețurilor. Magazinele sunt obligate să afișeze perioada în care se desfășoară perioada de reduceri, iar majoritatea magazinelor scad prețurile la una sau două săptămâni. Cu alte cuvinte, dacă reducerile au început să zicem marți, 7 ianuarie, pe 14 sau 21 prețurile vor scădea iar. Atenție, însă! Pentru a accelera vânzarea, unele magazine afișează inițial o perioadă mai scurtă pentru soldare, însă ulterior prelungesc prin afișarea unul nou val. Asta pentru că, potrivit legii, vânzările de soldare pot fi efectuate numai în cursul a două perioade pe an, cu o durată maxima de câte 45 de zile fiecare. De aceea, unele magazine denumesc prima perioadă drept vânzare promoţională, iar apoi Soldare. Potrivit legii, soldările de iarnă se pot desfășura în perioada 15 ianuarie – 15 aprilie. 

Diferența între vânzările promoționale și soldare este dată în primul rând de nume. Prima variantă, adică vânzările promoționale, referă la produse vândute în mod curent şi care sunt disponibile sau reaproviozionabile, în timp ce soldările se referă la lichidare de stoc. 

Acestea fiind spuse, iată ce-ți recomand pentru acest al doilea val de reduceri:

ÎMBRĂCĂMINTE EXTERIOARĂ

Reducerile de iarnă

Reducerile de iarnă

JEANS

ÎNCĂLȚĂMINTE

Reducerile de iarnă