VIDEO – Cum analizezi pozele unui anunț auto
Un simplu anunț auto poate să ascundă multe secrete. Unele dintre acestea pot fi deslușite încă din titlul său sau din textul care însoțește pozele. Altele pot fi remarcate printr-o analiză a imaginilor atașate unei mașini puse la vânzare.…
Anii 2000 | Poate cea mai “neagră” perioadă din istoria modei
La începutul anilor 2000 aveam doar șapte ani. Pentru mine moda nu era nici pe departe un subiect de interes, dar asta nu înseamnă că nu-mi amintesc stilul acelor vremuri și care erau cele mai în vogă trenduri. Anii…
De ce stau românii la coadă
Din fericire pentru mine, zic eu, m-am născut după perioada în care comunismul stăpânea țara noastră. Și bine am făcut… Din spusele alor mei, o grămadă de lucruri erau anapoda iar cetățenii se trezeau, de cele mai multe ori,…
VIDEO – Cum a fost la prima etapă de Viteză în Coastă
Cum a fost la prima etapă de Viteză în Coastă? M-am distrat foarte tare. Am scăpat de presiunea campionatului, de emoțiile care mă măcinau înainte de fiecare start și asta pentru că orice greșeală pe care o făceam pe…
De ce crește din nou ROBOR? Efect în lanț generat de creșterea salariilor
După o lungă perioadă în care s-a stabilizat în intervalul 2% – 2.1%, indicele ROBOR la trei luni, utilizat de bănci pentru calcularea ratelor la creditele cu dobândă variabilă, a crescut vertiginos într-un interval de numai două zile: 2.22%…
Load more






