Ne-am dat cu Dacia Spring și ne-a plăcut mai mult decât credeam

Dacă te urci în Dacia Spring cu așteptarea de a găsi un interior plin de plastice moi, cele mai confortabile scaune, cea mai nouă tehnologie din domeniu sau accelerație de Tesla Plaid, vei fi dezamăgit. Spring e sub nivelul calitativ al celor mai noi modele Dacia (cel puțin când vine vorba de calitatea percepută), însă cu toate astea noi zicem că merită fiecare bănuț.

Merită mai ales dacă cumperi un Spring cu ajutorul de la stat pentru mașini electrice, pentru că în felul ăsta, îi scade prețul la jumătate. Și dacă pentru 18,000 de euro s-ar putea să nu te mulțumească finisajele, pentru jumătate din suma respectivă, sigur vei fi mult mai tolerant, mai ales datorită faptului că Spring chiar e un model capabil.

Ce e cel mai mult ne-a impresionat autonomia Daciei Spring. Am făcut un drum până la Ploiești, dus-întors, deci puțin peste 120 km, și când am ajuns înapoi acasă, mașina încă avea 60% în baterie. Drumul până la Ploiești l-am parcurs cu limita legală, am mers ocazional și cu peste 90 km/h, și pe o porțiune liberă de drum, am experimentat și viteza maximă constructivă a modelului, adică 125 km/h.

Am petrecut câteva ore în Spring, dar nu ne-a durut spatele și nu prea avem ce să criticăm din acest punct de vedere. Concluzia pe care am tras-o în urma testului nostru este că dacă ai nevoie de o a doua mașină, cu care să îți faci treburile zilnice prin oraș, Spring este un vehicul ideal, mai ales că fiind așa ieftină, o să fii mai tolerant cu inevitabilele semne de uzură pe care le va căpăta în timp.

Dar mai bine dai un click pe video să îți spunem acolo mai multe!