„Generația contra” se pregătește să conducă lumea. Spre ce?

Dacă tot ai început să citești acest text, află atunci că ai șanse foarte mari să-mi fii coleg de generație, adică să fii un „milenial”. Uită-te repede în buletin și o să afli: condiția necesară și suficientă este să fi făcut ochi pe planetă între anii 1980 și 2000. Cel puțin asta susține un studiu făcut de corporatiștii americani în costume scumpe de la compania Goldman&Sachs.

1980 este anul când prețul aurului a depășit pragul istoric și psihologic de o mie de dolari pe uncie, iar Pink Floyd a ajuns numărul unu în topuri cu albumul „The Wall”. În 2000, Ion Iliescu era reales președinte al României, în turul al doilea, contra lui Corneliu Vadim Tudor. Dacă nașterea ta face parte dintre evenimentele marcante ale acestei scurte perioade, atunci te poți lăuda și tu că ai respirat același aer cu Mark Zuckerberg, Justin Bieber, Prințul Harry, Amy Winehouse și Rihanna.

Putem să-i spunem acestui grup demografic „Generația dintre milenii”, ca să sune cât de cât omenește în limba română. În engleză, Neil Howe și William Strauss, istorici de profesie și oameni cinstiți, până la proba contrarie, au găsit de cuviință să îi lipească eticheta de „Millennials”. Mai romantici, alți învățați au botezat-o „Generația Peter Pan”, pentru că goana de responsabilități, hedonismul dus la paroxism și adolescența prelungită până aproape de 40 de ani denotă o rezistență îndârjită la îmbătrânire. Alții ne denumesc “Generația Y”, pe criterii strict alfabetice, din motiv că a picat fix între X și Z. Sună un pic și ca la algebră, însă, de data asta, marea necunoscută în ecuație o reprezintă Y. Adică tu, eu și cam toți prietenii noștri. Chiar dacă suntem în acest moment cel mai numeros grup demografic de pe Planeta Pământ, îmi place să cred că Epoca noastră de Aur încă stă să înceapă. Pentru că, deocamdată, am cam dus-o nașpa.

Indiferent de denumirea convențională, un lucru ne leagă pe toți „milenialii”, și anume că detestăm vorba lungă. Să trecem, deci, în revistă și celelalte trăsături cu care, zic eu, ar trebui să ne mândrim, dacă ne-ar păsa.

Am putea să ne numim „Generația Contra”, pentru că tot ce facem pare o frondă la adresa stilului de viață al antecesorilor.

Generația X visa să se angajeze la 18 ani și să iasă la pensie din același loc, să se înrobească băncilor pentru niște pereți sau pentru niște fiare pe roți cauciucate, respectiv să pună osul din greu la multiplicarea speciei. Noi preferăm să lucrăm pe proiect, să fim azi jurnaliști, mâine consultanți, poimâine vocaliști într-o formație-tribut. Stăm cu chirie sau la părinți și nu ne grăbim să ne punem pirostriile, nici să contribuim la suprapopularea planetei.

Sursa foto Goldman&Sachs

Amânăm căsătoria până la limita fizică a capacității de a o mai consuma.

Sursa foto: Millennial Marketing

Avem venituri din ce în ce mai subțiri și datorii din ce în ce mai mari, însă măcar nouă băncile n-au ce ne lua.

Venitul mediu în SUA, grupa 15-24 de ani, ca procent din venitul mediu al celorlalte categorii de vârstă.

Sursa foto Goldman&Sachs

Nivelul mediu de îndatorare a tinerilor de 25 de ani în SUA.

Sursa foto Goldman&Sachs

Noi, odraslele mioritice ale cumpenei dintre milenii, am copilărit sub Ceaușescu, ne-am trăit fiorii adolescenței într-o tulbure tranziție politică, economică și socială, cu valori volatile și cu puține certitudini. A venit apoi timpul unei prosperități iluzorii, boom-ul economic din 2004-2008, din care, la final, unii s-au ales numai cu datorii către bănci și dosare de dare în plată. Recesiunea economiei ne-a tăiat firavele aripi care tocmai prindeau contur, iar noi ne-am refugiat unde știam că e bine: căminul părintesc.

Numărul milenialilor din SUA care stau cu părinții crește începând cu 2005.

Sursa foto Goldman&Sachs

Suntem însă preocupați de condiția fizică, de aspectul nostru, de sport, de hrana sănătoasă.

Generația „milenialilor” cumpără mai mult echipament sportiv în comparație cu celelalte categorii de vârstă.

Sursa foto Goldman&Sachs

Folosim transportul în comun, bicicleta sau propriile tălpi.

„Milenialii” nu dau doi bani pe un brand de renume, atâta vreme cât nu-i găsesc o utilitate imediată și evidentă. Astfel doar 6% dintre ei încă mai cred că brandul este cel mai important criteriu de alegere la cumpărare.

„Generația Y” este însă entuziasmată de noile tehnologii. Telefoane, tablete, ochelari VR – noi suntem primii care le cumpără. De aceea suntem printre primii care testează noile tehnologii și le îmbrățișăm de două ori mai repede decât ceilalți. Trei sferturi dintre noi visează să călătorească și două treimi râvnesc aventură. De aceea, procentul chiriașilor cu vârsta cuprinsă între 25 de ani și 34 a crescut din 2005 până în 2013, în SUA.

Sursa foto Goldman&Sachs

Dar ne place să credem că vremurile bune abia stau să vină pentru noi, chiar dacă ne plictisim repede și nu ne place să ne trezim dimineața. Paradoxal, începem să câștigăm ca freelanceri mai bine decât angajații cu normă. Telefonul pe care îl am acum va fi depășit peste o lună. Așa că de ce să ne mai luăm mașină sau apartament? Servicii precum Uber, Airbnb sau Lyft au luat avânt tocmai dorinței noastre de a nu fi legați de lucruri și locuri. Pentru noi, ca și pentru Ion Iliescu, proprietatea privată este un moft. Pe bune.

Mai mult, unii dintre noi au devenit nomazi. Noua tendință este să îți cumperi o dubă și să te muți în ea, apoi să circuli liber în căutarea împlinirii. Ești „milenial”, așa că o să te descurci să afli singur mai multe pe site-ul VanLife sau pe hashtagul #vanlife.

                                                                                                                                                              Sursă foto: van-life.net

Viața fără complicații se cheamă „minimalism”, iar nouă ne place să ne îngrijim, asemenea lui Baloo, doar de nevoile fundamentale. Mobila „milenială” înseamnă un pat, o lampă și un stander de haine. Astăzi se merge pe alb, pe sticlă multă, pe inserții de lemn și forme dreptunghiulare. Arhitectura și designul încep să se plieze pe noile noastre legi, cum scrie și aici.

   Sursă foto: theverge.com

Avem repulsie la mainstream-ul părinților noștri, dar deja ni-l creăm pe al nostru. Strâmbăm din nas atunci când auzim de cluburi de fițe dar preferăm o plimbare pe o stradă cu clădiri istorice sau să vedem apusurile pe rooftopuri. De preferat unele pe care să le pozăm și să le punem pe Instagram. În locul unui concert de două ore, ne facem vacanța la un festival de cinci zile, precum Untold. Excesele ne urmăresc și atunci când facem mișcare, pentru că noi preferăm sporturile extreme, cu adrenalină. Ne place distracția, din care uneori ne clădim adevărate profesii. Nu o să ne prinzi la o tablă cu vecinii de scară. În schimb, știm totul despre jocurile pe consolă sau pe PC, iar unii dintre noi participă la campionate internaționale, cu premii în bani serioși. Peste zece ani, pariez că DOTA o să devină probă olimpică.

Concluzie

Indiferent de vârstă, ne încăpățânăm să ne credem tineri. Sigur avem destulă energie și suficient potențial pentru asta. În SUA, 25% din populație o reprezintă „milenialii”, iar dacă am face regula de trei simplă și cu restul pământenilor, ar rezulta că Generația Contra ar număra 1.8 miliarde de Homo Sapiens. Pe Planeta Albastră, musulmanii sunt 1.6 miliarde, iar creștinii 2.2, deci am avea destulă putere ca să schimbăm lumea în bine. Chiar dacă, deocamdată, ne-au preocupat mai mult frivolitățile. Putem vorbi liber despre multe, măcar în buletin suntem considerați adulți responsabili. Și chiar sunt gata să pariez pe banii de lapte din soia pe o lună că suntem generația cu cele mai multe relații „open” sau „poly” de la Nero încoace.

E adevărat, barza ne-a adus cam odată cu internetul, telefonia mobilă și jocurile 3D, dar și cu marile hoții la nivel global. Poate d-aia ne-am pierdut încrederea în investiții, în achiziții materiale, de aia poate avem alergie la responsabilități întinse pe decenii, cum ar fi un credit ipotecar sau chiar o familie tradițională. E clar că nimeni nu se aștepta să ne comportăm asemenea părinților noștri, dar nivelul nostru de divergență i-a surprins chiar și pe cei mai apocaliptici profeți. Nu facem copii încă, nu cumpărăm mașini sau case și nu mai credem în biserică sau în Dumnezeu. Credem însă în omenie, în toleranță, în ecologie, în pace și în căutarea liberă a propriei identități.