[Video] Fantomele de pe Calea Victoriei

Calea Victoriei este una dintre cele mai cunoscute artere din București, cu atât mai mult cu cât pe acest bulevard sunt amplasate câteva dintre cele mai interesante atracții turistice ale orașului: Muzeul Național de Istorie, Palatul CEC, Teatrul Odeon, Muzeul Național de Artă sau Palatul Știrbei.

Cu ceva timp în urmă, șoseaua a fost îngustată de la patru la două benzi pentru a permite apariția unei piste pentru bicicliști și lărgirea trotuarelor. Mai mult spațiu pentru pietoni a avut ca efect o creștere a numărului celor care se plimbă pe Calea Victoriei și, implicit, o creștere a interesului pentru deschiderea unor spații comerciale. De la magazine cu haine de lux la bijuterii și de la simple afaceri de familie până la brasserii cochete, toate au contribuit la dezvoltarea zonei și creșterea atracției pentru aceasta.

O lege proastă pentru economie

Toate bune și frumoase, numai că legea care impune operatorilor economici să închidă spațiile comerciale în care își desfășurau activitatea, dacă acestea se află în clădirile încadrate la clasa I de risc seimic (cu bulină roșie), a bulversat complet întreaga arteră. Potrivit Primăriei Capitalei, Calea Victoriei este șoseaua pe care se află cele mai multe clădiri încadrate în clasa I de risc seismic care prezintă pericol public: 11.

Magazinele aflate în aceste clădiri produc lucruri concrete pentru economie, iar cele mai evidente sunt locurile de muncă, taxele plătite la stat și turismul. Indirect, cei care merg în aceste magazine pot fi tentați să viziteze și Muzeul de Istorie sau să vadă o piesă de teatru la Odeon, elemente care de asemenea sunt în favoarea statului. Aceste magazine sunt însă acum închise pentru un risc major de siguranță impredictibil, și anume un cutremur care nu poate fi prevăzut în nici un fel.

Iar asta nu o spunem noi, ci chiar proprietarii de magazine afectați de această decizie. Colegul meu Rareș a fost în vizită la câteva magazine de pe Calea Victoriei și a vorbit cu oamenii afectați direct de această problemă. Unul dintre ei a explicat exact lucrurile menționate mai sus:

Cum ar fi arătat o lege bună?

Problema nu este apariția unei astfel de legi, ci modul în care ea a fost implementată: proprietarii de magazine au primit o somație potrivit căreia trebuie să tragă obloanele în 24 de ore. Această grabă ar fi fost justificată doar în cazul certitudinii cu privire la un cutremur iminent în România.

În situația reală, în care nimeni nu știe când va avea loc următorul cutremur major în România, soluțiile erau ceva mai complexe, dar mai bune. Astfel, proprietarii ar fi trebuit să aibă mai mult timp la dispoziție pentru a decide dacă investesc în reabilitarea clădirii sau în relocarea spațiului. Închiderea bruscă și relocarea după câteva săptămâni sau luni înseamnă pierderi, poate chiar întârzierea salariilor și, evident, contribuții mai mici la stat sub formă de taxe.

Pe de altă parte, ar fi fost util un program de reabilitare prin care statul să asigure măcar parțial fondurile pentru consolidarea clădirilor. Sau măcar un program prin care statul să garanteze creditele contractate de proprietari pentru consolidare. În acest fel, proprietarii clădirilor ar fi avut un motiv suplimentar să investească în reabilitare, iar aspectul general de pe Calea Victoriei s-ar fi îmbunătățit semnificativ într-un interval de timp scurt spre mediu.

Alte propuneri le-am aflat de la un alt proprietar de magazin, de pe Calea Victoriei, care a avut o caracterizare succintă a situației și o concluzie pe măsură:

Există și oameni aparent fericiți: proprietarii magazinelor care se află în clădiri mai sigure din punct de vedere seismic și care își pot continua activitatea. La prima vedere, poți spune că magazinele astea vor avea mai mulți clienți și vânzări mai bune. Este însă doar o aparență, pentru că în realitate lucrurile sunt mult mai complicate. O spune chiar proprietarul unui astfel de magazin: de ce să mai mergi pe Calea Victoriei dacă există doar 2-3 magazine?

Pe de altă parte, un număr mai mic de spații comerciale disponibile pune presiune pe prețul chiriilor, pentru că cererea de spații va fi mai mare decât oferta. De asemenea, și chiriile din spațiile care vor fi consolidate ar putea crește, pentru că proprietarii vor dori să-și recupereze investiția făcută pentru reabilitare. Iar toate aceste lucruri duc, desigur, la profituri mai mici pentru magazine și, implicit, la mai puține locuri de muncă, mai puține taxe la stat și prețuri mai mari la raft pentru clienți.

Exact, există o lungă listă cu efecte negative ale unei legi bune care a fost implementată prost. Dar te mai surprinde asta cu adevărat în România?

20151217_014930

20151217_015351

20151217_020350

20151217_015244

20151217_015044

20151217_014838

20151217_015236

20151217_014920