M-am uitat la Zack Snyder’s Justice League ca să nu trebuiască să o faci tu.
Sau cum mi-am pierdut 4 ore din weekend.
4 ore de urmărit un televizor nu mai reprezintă ceva excepțional. Nu e aproape nicio diferență între un film de 4 ore și 4 episoade dintr-un serial pe care îl binge-uiești.
Să ne fie clar: Trilogia lui Cristopher Nolan (Batman Begins, The Dark Knight și The Dark Knight Rises) a ridicat ștacheta destul de sus pentru filmele inspirate din benzi desenate. În sensul că nu a fost vreun alt film inspirat din benzi desenate, Marvel sau DC, care să se ridice la nivelul filmelor lui Nolan. Da, inclusiv Joker.
Zack Snyder a regizat remake-ul Dawn of the Dead în 2004, care a fost bun, aproape mai bun decât originalul lui George A. Romero din 1978. După aceea a rămas în zona fatastico-geek-ludică cu 300, Watchmen, Man of Steel, etc. Practic, cu asta se ocupă și asta face el cel mai bine. Asta nu înseamnă că filmele respective sunt bune.
Colecționarii de filme poate își aduc aminte că a existat o perioadă în care apărea câte un film pe DVD sau BluRay cu un “director’s cut”. Erau, de obicei, mai lungi decât filmul original și uneori remontate întrucâtva.
Asta e o strategie undeva la jumătatea drumului între marketing lacom și plăcerea fanilor. Practic, vinzi filmul încă o dată, doar că puțin altfel.
Warner Brothers au lansat recent o variantă de 4 ore a filmului Justice League, care în 2017 a fost un eșec și o dezamăgire imense.
Într-un film, indiferent de gen, realizatorii încearcă să te facă pe tine, spectatorul, să simți ceva. Acesta cred că este cel mai mare eșec al filmului. Nu durata. Nici actoria de duzină a divei Gal Gadot. Nici lipsa de coerență a poveștii. Ci absența oricărei urme de emoție.
Sigur, îți vine să râzi uneori, dar nu în momente comice.
Mai e o chestie: filmul e prezentat cu un raport al laturilor de 4/3. Formatul acesta ar putea să ți se pară incomod în primă fază. Formatul este standardul de peliculă de 35mm. Adică vezi cât a fost filmat, întreaga fotogramă. Ar putea însemna că vezi mai mult din film, nu? Teoretic, da, însă de multe ori, o să vezi niște încadraturi ciudate.
Product placement-ul în hiper-producții de sute de milioane de dolari nu e nimic nou. Însă, unele sar în ochi. În Justice League, toate sar în ochi: Leica, Mercedes (de vreo 6-7 ori) Gillette, Under Armour. N-ar fi o problemă dacă filmul ar fi într-o cheie realistă, dar nu e. Și atunci, într-un oraș fictiv, cu personaje inventate care citesc ziare inexistente și se luptă cu extratereștri-molii care trag cu mitraliere spațiale, nu e chiar ok să vedem un detaliu cu aparatul de ras Gillette în mâna lui Bruce Wayne. Am fi putut doar să îl vedem cum își rade barba. Dar hei, 300 de milioane de dolari nu se strâng așa ușor, nu?
Pe antagonist îl cheamă Steppenwolf, care în germană înseamnă lup de stepă. Numele acesta a fost una dintre cele mai amuzante părți, pentru mine.
Herman Hesse a scris o nuvelă cu titlul Steppenwolf în 1927. Din asta s-a inspirat trupa de rock’n’roll (autorii mega-hit-ului Born to be Wild). Nu-mi dau seama dacă nuvela lui Hesse sau trupa e cea care l-a inspirat pe Jack Kirby în 1972 pentru numele răufăcătorului.
Mai e un villain, mai mare, șeful sau tatăl (îmi e incert) lui Steppenwolf, pe care îl cheamă Darkseid (dark side?)
La departamentul de inspirație, deci, nu stă deloc bine filmul.
Poți să vezi și tu filmul, cu riscul să simți că ți-ai pierdut 4 ore. Sau poate că o să-ți placă.