KIA EV6 – O mașină electrică de buget? – Cavaleria.ro

Vlad Apostu aici. Nu am putut să mă abțin până când Kia EV6 va fi înmatriculată așa că am mers la KIA Romauto să văd primul exemplar ce a ajuns în țară. Hai să vă împărtășescu primele mele impresii. 

Pozele și filmulețele te pot induce în eroare în ce privește dimensiunile. Are o lungime de 4.6 metri, o lățime de 1.8 metri și o înălțime de 1.55 metri. Sunt asemănătoare cu cele ale Teslei Model Y, dar design-ul EV6-lui o face mai suplă. Sunt prezente blocurile optice complet LED și poate cea mai futurista bandă LED pentru stopuri de pe orice mașină electrică. Mi-a dat impresii de Aston Martin DBX și chiar de Bugatti La Voiture Noire. 

La interior ești întâmpinat de două ecrane LCD de 12.3 inch de calitate care îi dau un aer modern și te duc cu gândul la ce vedem pe actuala generație de Mercedes-Benz E-class. Nu e rău că am ajuns să comparăm o Kia cu un Mercedes. Nu e singurul lucru pe care l-au “furat”. Navigația permite în head-up display animații ce indică exact direcția cu niște săgeți, cum vedem pe ultimul sistem MBUX. 

Se observă detaliile pe care le întâlnești doar la o mașină electrică. O podea complet plată ce oferă un spațiu masiv pentru pasagerii din spate la genunchi, portbagaj atât în spate, de 520 de litri, cât și în față de 50 de litri pentru versiunea cu un singur motor electric care este suficient pentru câteva ghiozdane sau chiar pentru o geantă de mână de avion. 

Sunt două versiuni disponibile, una cu o baterie de 58 kWh și cu o putere de 170 Cp și 350 Nm, dar și una de 77 kWh cu 229 Cp și 350 Nm. Ambele sunt doar cu tracțiune spate, iar din 2022 va fi disponibilă o versiune cu tracțiune integrală. Viteza de încărcare maximă diferă dintre cele două, din păcate, 253 kW pentru cea cu 77 kWh și 195 kW pentru cea cu 58 kWh, dar chiar și așa, nu este rău deloc. Oricum sunt foarte puține locuri ce permit o încărcare atât de rapidă. 

Și acum am ajuns la cel mai important aspect, prețul. Începem cu vestea bună, cei de la Kia dau un voucher de 2000 Euro și împreună cu programul Rabla Plus, mai poți economisi încă 10.715 Euro. Deci cel mai ieftin poți avea o Kia EV6 pentru 35.278 Euro. 

Dacă vrei să te uimești cât costă versiunea pe care am văzut-o, poți urmări materialul video de pe YouTube: