Joburile foamei din anii de studenție

La vârsta facultății, nimeni nu te ia de bun. E un adevăr care nu cred că trebuie demonstrat. La douăzeci de ani, ești un tânăr liber neprofesionist care, până să ajungă să profeseze cu adevărat, o să fie târât prin toate muncile de jos. Și contextul e cât se poate de trist, pentru că tot în vremea când adolescența și maturitatea se îngână, nevoile financiare se acutizează, viața în general și distracția în special devin din ce în ce mai scumpe. Că doar n-o să-ți plafonezi ambițiile la spart semințe cu tovarășii pe bordură. Vrei și tu să seduci o femeie, să o plimbi la un Muntenegru, la o Grecie, poate chiar la un St. Tropez. Chiar și pe Valea Prahovei, dacă ești cu adevărat valoros. E clar, trebuie să faci pe dracu-n patru și să te încadrezi în câmpul muncii. Oferte sunt multe, salariile se negociază la sânge iar personal se caută, dacă e să le dai crezare site-urilor cu joburi. Însă toți angajatorii cer experiență și rezultate în schimbul salariului, chestii care pe CV-ul meu sunt cam ca precipitațiile în deșertul Atacama. Adică spre zero.

Disperarea te poate împinge să accepți totuși un loc de muncă unde vei afla cât de scump se plătesc banii, dacă nu vin de la părinți. Asemenea vestitului Al Bundy, te poți îmbăta atât de rău cu mirajul unui job infect de-o vară, încât după douăzeci de ani să muncești tot acolo. Dar nu m-am descurajat și am petrecut câteva ceasuri pe internet, în căutarea unei oferte decente de lucru pentru studenți fără experiență. Trase parcă la indigo, toate anunțurile promit ”salarii foarte atractive”, ”atmosferă prietenoasă” sau ”oportunitatea de a-ți dezvolta cariera”. Magia se spulberă imediat, însă, după ce dai ochii cu angajatorul la interviu și afli detalii omise în anunțuri. „Mediul plăcut de lucru” înseamnă, de fapt, un birou cu un scaun într-o cușcă 2×2, „salariul atractiv” se traduce prin leafa minimă legală, după ce trece prin furcile caudine ale unor sancțiuni inevitabile, pentru că numărul sarcinilor tale va depăși posibilitatea de a le îndeplini pe toate într-o zi cu 24 de ore. Și așa mai departe. De la distanță, însă, am găsit patru oferte de care eu aș fugi mâncând pământul. Chiar dacă asta înseamnă să mai cer o lună bani de la mama.

Șef de echipă la salubrizare

Băi nene, știu că visul românului este să fie șef, dar onoarea de a decide și de a comanda peste o echipă care manevrează măturoaie prin trafic în București nu mi se pare tocmai o temelie potrivită pentru CV-ul meu. De pildă, o firmă cunoscută de salubrizare oferă un asemenea post, unul ale cărui detalii insalubre ies la iveală din rubrica ”Responsabilități”. Asemenea unui președinte jucător, tu vei fi un șef măturător, pentru că trebuie „să contribui direct și activ în operațiunile de salubrizare și deszăpezire”. Alte sarcini includ „coordonarea directă în teren a utilajelor repartizate și a lucrătorilor pentru salubrizare, întocmirea fișelor de magazie și verificarea atentă a lucrărilor de curățenie stradală și rezolvarea tuturor problemelor apărute”. Altfel spus, în afară de manevrarea târnului printre colegii măturători, implicat ca Mihai Viteazu cu barda-i celebră printre luptători, mai ai de completat și hârțogărie. Măturător și intelectual, ofițer și gentleman peste salahorii de la curățenie stradală, un filosof al salubrității, cu alte cuvinte. Perspectivă de carieră? Îndoielnică, zic eu. Salariul oferit este evident, foarte atractiv, dar nespecificat.  

PROTAN – „Responsabil stoc produs finit”

Am cam făcut ochii mari când am văzut acest job. În primul rând, nu pare scris chiar în limba română, pentru că-i doar o înșiruire de substantive în cazul nominativ, ceea ce pur și simplu n-are sens. În al doilea rând, pentru că angajatorul e firma aia de la care uneori Sudul Capitalei pute de-ți vine să dai la boboci. PROTAN, uzina de la Glina, colț cu Șoseaua de Centură, se ocupă cu neutralizarea deșeurilor biologice de origine animală, chestii rămase de pe la abatoare în general și din care maeștrii gastronomi de acolo nu mai pot stoarce nimic transformabil în mâncare sau în surogat de mâncare pentru oameni. Îmi imaginez că acolo mai sunt duse și animalele moarte descoperite pe câmpuri sau pe asfalt. Mai vin acolo pentru distrugere și reziduuri de prin spitale. Băi frate, deci e cu putoare maximă. Umblă o legendă că la Glina s-ar mai face clei din oase și făină din oase, dar cine naiba are tupeu să meargă și să verifice? Candește prea nasol! Nu știu pe ce bani aș putea merge să muncesc la ei. Probabil că oricum n-or să-mi dea.

Ajutor pentru frizer de câini și spălător de patrupede

Iată un job mai pe sufletul meu iubitor de animăluțe, am crezut eu când am dat cu ochii de acest anunț. Chiar mirosea a treabă serioasă locul de muncă. Lista de calități necesare mi s-a părut rezonabilă și concisă. Ai câine, ai experiență. Pentru postul de frizer-secund la salonul cu Grivei, firma oferă chiar și un instructaj de șase luni, timp în care poți deprinde tainele foarfecelor și te poți specializa în frizuri „gangsta” pentru pudeli. Până aici, nimic de zis, m-aș fi băgat. Însă încrederea a început să mi se clatine la următoarea cerință, aceea de a fi în condiție fizică bună. Iar motivul e că majoritatea câinilor aduși acolo ar fi agitați și trebuie ținuți cu japca la tuns. Imediat, mi-am imaginat un St. Bernard de 50 de kile agitat, cu o stăpână isterică și un frizer sictirit, iar în mijlocul lor subsemnatul, angajat într-o partidă de lupte libere cu bestia păroasă. Văleu! Programul de lucru din frizeria veterinară, la prima vedere, părea omenesc, de opt ore pe zi, cu un disclaimer că aproape toate zilele de lucru se termină după ora 20. Și pentru toate aceste fantastice ocazii de progres profesional, patronul oferă 1.200 de lei plus bonuri de masă în valoare de încă 300. Treaba ta dacă de banii ăștia alegi să fii stilist canin, igienizator de potăi și luptător MMA, dar eu o să zic totuși „pas”.

Model la video-chat

Dacă ai curaj să faci pasul cam fără de întoarcere în industria cea mai veche din lume, împachetată în cel mai modern ambalaj, cred că o să dai de ceva bănuți. Când e vorba de sex și de bani, e totuși mai greu să ieși decât să intri în afacere. Dar, dacă alte perspective nu se întrezăresc la orizont, să știi că administratorul blocului și proprietarul garsonierei nu-s interesați de unde ai făcut rost de parale ca să le plătești hangaralele. Important e să fii solvabil la scadență. Și da, există firme de videochat care angajează bărbați. Pentru că, surpriză-surpriză, cică și femeilor le place să se uite la bărbați dezbrăcați pe net, live, în rezoluție HD. Fie vorba între noi, dacă m-aș apuca prin absurd de așa ceva și m-ar afla părinții, „acasă” o să-și schimbe dramatic definiția în câteva secunde. Angajatorii însă au și o galerie foto, care să demonstreze că la ei condițiile sunt de lux. Cei care vor să pășească în această nobilă carieră de model la video-chat urmează să primească și instruire, iar salariul va depinde de mai mulți factori. Nu știu exact ce înseamnă asta, ba chiar mi-e teamă să-mi imaginez, dar dacă un bărbat model la video-chat câștigă cât o femeie, într-un an pot avea bani de un apartament. Cu toate astea, nu m-aș combina: vreau să-mi mai pot privi părinții în ochi și n-aș vrea să-mi înghețe șira spinării data viitoare când cineva îmi spune „parcă te cunosc de undeva”.

Ca o concluzie, îmi permit luxul de a mă lipsi de aceste joburi, ceea ce înseamnă că, în realitate, nu mi-a fost încă suficient de foame. Sunt, așadar, fericit că mă număr printre privilegiații care pot strâmba din nas la un loc de muncă. Alți români sărmani își lasă casele și vin aici să se angajeze în firme de care eu azi nici nu vreau să aud. Eu am tras lozul norocos. Merg la o facultate bună, învăț o meserie care va avea mereu viitor – inginer constructor. Și da, scriu și aici, la Cavaleria. Ceea ce nu-i chiar de colea, iar peste un an CV-ul meu va arăta mult mai consistent și mai sexy. Fără să trec pe la video-chat sau pe la măturoi. Și le mulțumesc pe această cale celor care, indiferent de motive, acceptă să se angajeze acolo unde eu n-aș călca nici în vizită. Pentru că salubritatea și neutralizarea reziduurilor biologice, de pildă, chiar sunt activități utile societății și cineva trebuie să le facă.