De ce să vizitezi Golful Kotor, Muntenegru
Am descoperit pentru prima dată golful Kotor în 2012, atunci când am făcut un circuit cu mașina prin Croația, Muntenegru și Italia. De atunci am mai fost de două ori, cel mai recent în luna august a acestui an. Este un loc spectaculos, așadar, îmi pun speranța că te voi convinge să iei în calcul o vacanță în acest cadru natural. Așa cum îi spune și numele, Muntenegru este o țară predominant muntoasă, cu munți stâncoși, cu o înalțime medie de peste 2000 metri, văi și defileuri spectaculoase, dar şi cu zona litoralului Adriatic în care falezele alternează cu plaje de nisip sau de pietriş.
Canionul Tara
Pe măsură ce te îndrepți spre marea Adriatică, munții devin tot mai stâncosi și relieful mai arid. La un moment dat, din această pustietate se deschide o panoramă spectaculoasă spre Golful Kotor. Acesta este cunoscut și sub numele de “Boka Kotorska” sau fiordul cel mai sudic al Europei. De fapt, este o serie de golfuri mai largi legate de strâmtori înguste ce creează un cadru natural uluitor, având pe o parte și alta munții stâncoși Lovćen și Orjen, ce creează un contrast cu albastrul Mării Adriatice.
Numele golfului provine de la cel al micului oraș – port Kotor – unul dintre cele mai bine conservate orașe medievale din zona Adriaticii și cel mai vechi oraș din Muntenegru. Kotor a fost întemeiat de romani, menționat pentru prima dată în anul 168 î.Hr., fiind cunoscut ca Acruvium. Orașul a făcut parte din provincia romană Dalmația. Ulterior a fost pe rând sub influența și dominația puterilor din zonă, precum Bulgaria, Serbia și Ungaria, dar și a Imperiului Otoman sau a Republicii Venețiene. Istoria, cultura și tradiția Kotor sunt foarte bine păstrate. În 1979, Kotor a fost inclus pe lista Patrimoniului Mondial Natural și Cultural al UNESCO.
Catedrala romano-catolică sf. Tryphon
Neapărat să iei la pas străduțele orașului vechi. Vei avea ocazia să descoperi un număr mare de monumente ale arhitecturii medievale: biserici, catedrale, palate și muzee. Frumusețea sa este completată cu multitudinea de străzi înguste, piețe și străzi cu piatră cubică, presărate cu restaurante și magazine de suveniruri pentru toate gusturile.
Dacă ești amator de drumeții, poți vizita castelul San Giovanni, unde poți ajunge după un traseu de 4,5km ce conține 1.350 trepte din piatră. De avut în vedere că traseul nu este foarte greu dar trebuie făcut doar de cei ce se simt în stare, cu încălțăminte adecvată. De asemenea, recomand să urci în primele ore ale dimineții sau seara, deoarece în timpul zilei (în plin sezon de vară) poate fi foarte cald. Odată ajuns sus, vei fi răsplătit cu priveliști absolut spectaculoase asupra întregului golf.
Dacă ești iubitor de excursii pe mare, poți alege din o gamă largă de opțiuni care îți va permite să descoperi frumusețea coastei muntenegrene, să vizitezi atracțiile istorice și comorile naturale. Unul dintre locurile de neratat din Golful Kotor este Perast, un oraș vechi, fascinant, cu o bogată istorie maritimă. A aparținut până în secolul al XVIII-lea Republicii Venețiene, fiind unul dintre porturile cele mai importante ale acesteia, cu o flotă de peste o sută de nave și mai mult de 1.600 de navigatori.
Deși are doar un kilometru lungime si o singura stradă principală, este unul dintre cele mai frumoase orașe baroce din Muntenegru, avand 17 biserici catolice, două biserici ortodoxe și 19 palate. De-a lungul coastei, în apropiere de orașul Perast, există două frumoase insulițe, care reprezintă o atracție specială, Sfântul George, care este o insulă naturală, și insula artificială “Our Lady of the Rocks”.
La 25 km distanță de Kotor se află Budva Riviera – centrul turismului muntenegrean. Înconjurat de munți, Budva are o promenadă pe malul mării plină de viață, o mulțime de plaje și un frumos oraș vechi istoric. Unul dintre cele mai fotogenice locuri de pe coasta Muntenegrului este Sveti Stefan, un sat de pescuit fortificat situat pe o mică insulă, conectat la țărm printr-o platformă îngustă. Insula a fost transformată într-un hotel de lux de cinci stele și nu este disponibilă pentru a fi vizitată de turiști.
4 Motive pentru a vizita golful Kotor
- Peisajele de o frumusețe greu de descris în cuvinte. Lordul Byron, un celebru poet romantic, a afirmat: „La nașterea planetei, cea mai frumoasă întâlnire între pământ și mare trebuie să fi fost pe coasta Muntenegrului.”
- Locurile cu o istorie bogată. Aflat pe rând sub stăpânire bizantină, otomană sau venețiană, Kotor a adunat un trecut istoric fascinant. Kotor este un oraș vechi medieval bine conservat, parte a patrimoniului mondial UNESCO;
- Apa cristalină a Mării Adriatice. Kotor nu are plaje întinse cu nisip fin, dar are câteva drăguțe și intime împrăștiate în jurul golfului. Pentru o varietate mai mare de plaje cu nisip sau pietricele, poți merge în zona Budva. Există 12 kilometri de plaje care se află de-a lungul rivierei Budva.
- Încă nu a ajuns o zonă sufocată de turiști. Mâncarea, cazarea, obiectivele turistice și activitățile sunt mai ieftine în Muntenegru decât în majoritatea țărilor din vestul Europei. Deși nu sunt în Uniunea Europeana, folosesc Euro ca monedă locală.
Cum ajungi acolo?
Cu avionul
Există două aeroporturi internaționale în Muntenegru. Aeroportul din capitala Podgorica situat la 90 km de Kotor și aeroportul Tivat, aflat la 8 km de Kotor. Întrucât este aproape de Aeroportul Dubrovnik (70km), acesta este o altă opțiune pentru a alege din varietatea companiilor aeriene internaționale. Din fiecare din aceste aeroporturi, recomand închirierea unei mașini pentru a putea explora în voie golful și îmrejurimile acestuia.
Cu mașina
Deși necesită un timp mai mare pentru a ajunge la destinație, este modul meu preferat de a călători. Din Romania, în funcție de locul din care pleci, poți face drumul într-o singură zi saudouă, cu o noapte de odihnă în Serbia sau Muntenegru. După ce traversezi Serbia, recomand traseul Plevjla – Žabljak – Podgorica – Kotor, pentru a vedea și canionul Tara, cel mai mare canion din Muntenegru, cu o lungime de 82 de kilometri, dar şi cel mai adânc din Europa.
Dacă ți-a plăcut acest articol, te invit să mă urmărești si pe Instagram, YouTube. Facebook, unde prezint și alte destinații ce pot să te inspire pentru următoarele tale călătorii.