Weekend în București
M-am decis. Weekendul acesta vreau să stau în București. Să nu uităm de ziua de duminică când Game Of Thrones se lansează, însă până atunci mai sunt atâtea de făcut. Vremea frumoasă a venit, orașul a prins viață, așa că hai să explorăm împreună evenimentele din acest weekend.
1. Concerte
Dacă nu te enervează traficul infernal, cu siguranță te ucide ea. Astăzi, la ora 22:30, la Hard Rock Café, îl poți vedea live pe MIHAIL, alături de trupa sa. Mihail va prezenta publicului repertoriul său…mozaic de elemente funk, blues, pop și rock alternativ.
Biletele pentru showul Mihail se găsesc în format electronic pe www.iabilet.ro, în rețeaua fizică iabilet.ro (www.iabilet.ro/rețea -Hard Rock București, Magazinul Muzică, Agențiile Perfect Tour, standul de bilete de la Metrou Unirii 1 (lângă casa de bilete Metrorex), Magazinele Uman de la Română și din Băneasa Shopping City, IQ BOX, rețeaua de magazine Say Shops – partener Orange, pe terminalele self-service ZebraPay din toată țara) și în ziua concertului la intrare.
The Fresh revine chiar astăzi cu General Levy, incredibilul pionier al culturii jungle, alături de Subcarpați, Frații Grimme și Deeproots. General Levy transformă Arenele Romane în locul său de joacă unde livrează rime cu viteza luminii, într-un stil ce face publicul să explodeze în dans. Impregnată de cultura raggae și aflată la întâlnirea dintre jungle, hip-hop, funk și soul, prestația Generalului compune o experiență unicat. Alături de Levy urcă pe scenă trupa-fenomen Subcarpați, noul proiect hip-hop underground Frații Grimme, format din Vali Umbră și Power pe Vinil, precum și selectorul Deeproots. Porțile se deschid începând cu ora 21:00, iar biletele sunt disponibile la prețul de 45 de lei în rețelele Myticket.ro, Eventim.ro, Iabilet.ro, Bilete.ro și Kompostor.ro.
Alternosfera va susține un concert la otto.Bucharest, sâmbătă, 23 aprilie 2016, ora 20:00. În deschidere vor concerta NotSoCommonDj și trupa Harlequin_Jack.
2. Teatru
Astăzi, Rodica Popescu Bitanescu, Giliola Motoi, Aimee Iacobescu, Magda Cernat, Rodica Popescu Bitanescu, Viviana Alivizache, Tania Popa și Iuliana Călinescu vin la Teatrul Naţional I.L. Caragiale pentru a ne încânta cu piesa Cinci femei de tranziție. Grăbește-te, începe la ora 20:00.
De asemenea, zilele acestea se întâmplă Serile Teatrului Studențesc la Casa de Cultură a Studenților București. Programul de astăzi este următorul:
17:00 – 18:30 – UNATC “Treapta a noua”
19:15 – 20:30 – UNATC “Exercițiu Commedia dell Arte”
21:00 – 22:45 – UNATC “Ce formidabilă harababură!”
Intrarea este liberă.
Distopie. Shakespeare Remix este un spectacol despre putere în toate formele ei, o analiză profundă, construită modern, 100% Shakespeare. O demascare şi demistificare a realităţii.
Unde? Teatrul Național ION LUCA CARAGIALE – Sala Mică (sâmbătă, ora 20:00)
3. Alte evenimente
Salonul Calului
Clubul Equestria continuă tradiția începută acum cinci ani și își deschide calendarul competițional de anul acesta cu prima etapă a celui mai așteptat circuit ecvestru, Salonul Calului, ce va avea loc în perioada 21 – 24 aprilie. Începând cu ora 10:00 puteți fi acolo să vedeți probe de sărituri peste obstacole care se adresează sportivilor profesioniști, amatorilor, dar și copiilor, cel mai tânăr participant la această categorie fiind un sportiv de zece ani.
Cu sânge rece – Expoziția temporară de reptile vii
Muzeul Naţional de Istorie Naturală „Grigore Antipa” vă invită să vizitaţi expoziţia temporară de reptile vii „Cu sânge rece”, deschisă în perioada 22 decembrie 2015 – 1 mai 2016.
Detalii: www.antipa.ro şi pe pagina de Facebook a Muzeului ”Antipa”: www.facebook.com/muzeulantipa
Salonul Auto Bucuresti
Pe parcursul a trei zile (22-24 aprilie), SAB – Spring Edition împreună cu SMAEB și EXPOBIKE, reprezintă evenimentul monolit auto – moto al sezonului primăvară/vară 2016. SAB – Spring Edition combină perfect toate elementele de atractivitate care vor genera un număr estimat la 40.000 vizitatori dedicați.
Expoziția, demonstrațiile și drive-testele ce se vor desfășura în spații special amenajate, concursurile și discuțiile între specialiști vă oferă cel mai solid eveniment auto – moto al sezonului.