Video – Cele mai noi seriale Disney+

Acum câteva zile a avut loc cel mai mare eveniment Disney, în care compania și-a anunțat viitoarele producții. D23 se numește evenimentul, are loc odată la 2 ani și acel 23 din nume vine de la 1923, când a fost înființată compania Disney de către Walt Disney. Anul acesta a avut loc în Anaheim Convention Centre din California și a durat două zile. Așa că astăzi discutăm despre cele mai proaspete informații direct de la sursă.

Cel mai apreciat anunț de către fani a fost revenirea lui Ewan McGregor în rolul lui Obi-Wan Kenobi pe ecranele de buzunar, în forma unui serial pe noul serviciu de streaming Disney+. Pentru cei care încă nu știu despre platforma de streaming, ea este echivalentul lui Netflix. Serviciul va fi lansat pe 12 noiembrie 2019 în Statele Unite, la prețul de 6 dolari 99., sau 12.99 dacă vrei Hulu și ESPN. Cât despre Europa, mega-compania a spus că după lansare, au planuri să se extindă internațional. Cât espre România, nu există informații. Revening la Obi-Wan, nu știm nimic despre când și unde se petrece acțiunea, dar sunt zvonuri care spun că serialul s-ar putea să aibă loc după ultimul film Star Wars din a doua trilogie. 

Alt serial râvnit este The Mandalorian, cu Pedro Pascal în rolul principal. Dacă numele vă sună cunoscut, e fiindcă îl recunoașteți din Narcos și Game of ThronesStilul pe care aparent îl abordează este după părerea mea, cam dark pentru Disney. Încă din primele scene vedem capetele de la Storm Troopers înfipte în sulițe și per total, trailer-ul nu pare a fi pentru cei mici, un lucru care mă face să îl aștept aproape la fel de mult ca și pe Witcher de pe Netflix

Avengers Endgame va lovi serviciul de streaming pe 11 decembrie 2019, urmat de Captain Marvel, pe care din păcate încă nu am apucat să îl văd. Apoi vine Iron Man, Iron Man 3 și Thor Dark World. Toate acestea, în afară de Endgame vor fi disponibile de la 12 noiembrie, adică odată cu lansarea Disney+. Cât pentru celelalte, vor fi introduse și restul filmelor din universul Marvel odată cu trecerea timpului. 

Cei la Disney au avut o avalanșă de știri pentru toată lumea și toate vârstele, așa că vă invit în clipul de mai sus ca să aflați ce am considerat eu că a fost cel mai interesant de la D23.