Să știi să-ți speli hainele, fără să le strici, este o îndeletnicire de bază a omului contemporan şi trebuie să o stăpâneşti indiferent dacă stai singur, dacă ai o iubită, o mamă grijulie și așa mai departe. Chiar dacă te bucuri de privilegiul de-a nu avea această grijă pe cap, nu ai nici o scuză să nu știi. Treaba asta cu nu știu să folosesc mașina de spălat sau e trebă de femei nu funcționează. Chiar dacă eşti scutit de corvoada în sine de a spăla ţoale, nu înseamnă că trebuie să fii total paralel.

Mașina aia de spălat de care fugi ca vampirul de usturoi este foarte uşor de folosit. În plus, e o maşină, deci e o chestie de ambiţie ca bărbat să ştii cum funcționează. Cele mai multe au butonul ăla magic pe care scrie „30 de minute“ sau „program scurt“, iar opţiunea asta se potrivește cu majoritatea țesăturilor, în aproape orice situație. Ca să treci la nivelul expert, ia și învață ce înseamnă acele elemente grafice, numere și culori.

Divide et impera

Dictonul ăsta celebru se potrivește inclusv atunci când vine vorba de rufe. Un prim pas important este acela de-a separa hainele în colorate și albe. Cea mai frecventă greșeală de amator este să amesteci hainele albe cu cele colorate, mai ales cu cele negre. La prima spălare, dar nu numai, hainele negre elimină excesul de vopsea, astfel că dacă scapi un tricou alb printre teancul de haine negre este foarte posibil să obții un tricou gri. La fel se întâmplă și în cazul hainelor colorate strident. Ca să fii sigur că nu o comiți grav, împarte hainele în albe, negre și colorate. Iar dacă ai o haină într-o culoare mai stridentă, consultă eticheta și spal-o separat măcar prima oară.

De asemenea, rufele trebuie separate și în funcție de texturi. Hainele grele, din denim, trebuie spălate doar împreună. Acestea lasă cel mai adesea culoare, dar și pot deteriora, prin textura lor, alte rufe din cuva mașinii de spălat.

Hainele tricotate trebuie de asemenea spălate separat, pentru că elimină culoare și scame. Vei ști asta cel mai bine atunci când vei spăla o cămașă cu un pulover de lână.

Dacă un articol vestimentar e pătat sau emană un miros puternic, spală-l separat. S-ar putea ca mirosul ori petele să cuprindă și restul hainelor. Iar dacă ai unele haine cu aplicații de genul ținte, paiete sau alte năzdrăvănii, spală-le tot separat. Este foarte probabil ca țintele de pe blugi să agaţe alte haine din cuvă, iar dacă ai un tricou cu unele printuri mai pretențioase, acestea pot păta restul hainelor.

Citește eticheta

La fel ca în cazul manualului de instrucțiuni, nimeni nu citește etichetele hainelor. De ce? Este ușor de dedus. Nu-i bai dacă nu citești etichetele tuturor tricourilor simple din bumbac sau pe cele ale blugilor. Însă este important să oferi atenție sporită hainelor din materiale mai delicate cum ar fi reiatul, catifeaua, inul sau mătasea. Aceste materiale necesită o atenție sporită, iar o temperatură a apei mult prea mare poate deteriora ireversibil o haină. În plus, există unele articole vestimentare compuse din mai multe materiale. Aceste texturi se comportă diferit la spălat. De exemplu, căptușeala sintetică se poate strânge la temperaturi ridicate și astfel jacheta ta va fi compromisă.

Din fericire, producătorii de articole vestimentare știu că majoritatea clienților nu sunt mari amatori de citit etichete, așa că aplică etichete mari cu specificații doar hainelor mai complicate. De exemplu, pantalonii din denim care ies la prima spălare au o etichetă mare cu semn al exclamării în interiorul unui triunghi. Dacă tot nu te-am convins să dai puțină atenție etichetei, bazează-te pe programul scurt, sau alege o temperatură cât mai joasă de spălare. Altfel, ai nouă șanse din zece să transformi un coș cu rufe într-unul cu cârpe.

Ponturi de expert

Pentru a proteja mai bine hainele, întoarce-le pe dos înainte de a le spăla, iar dacă au ținte sau alte aplicații bagă-le sperat într-un sac de bumbac și închide fermoarele acolo unde este cazul. Dacă hainele prezintă velcro, încercă să le bagi în mașina de spălat cu acesta închis. Partea mai aspă a ariciului poate agăța alte haine și le poate scămoși. 

Nu recomand să bagi la mașina de spălat încălțămintea sau accesoriile, dar dacă este neapărată nevoie, măcar fii cu mare grijă. Asigură-te că nu există nici o specificație clară ce-ți interizce să bagi la spălat încălțămintea. Producătorii grijulii au aplicat instrucţiuni uşor de reţinut pe cutie sau altundeva la vedere pe încălțăminte. Dacă acestea nu există, poți încerca să speli pantofii la mașină, cu condiția să-i pui înainte într-un săculeț special, iar temperatura să fie cât mai scăzută. La temperaturi ridicate, este posibil să deteriorezi materialul, iar părțile lipite să cedeze.

În plus, nu umple niciodată mașina de spălat până la refuz, dar nici nu spăla doar două-trei articole vestimentare. Dacă bagi prea multe haine, acestea se vor șifona și nu se vor spăla corespunzător. Acelaşi rezultat nedorit apare și când bagi prea puține.

Cât detergent pui? Contează cât de multe haine vor fi în cuvă, dar și care este textura acestora. Citește întotdeauna instrucțiunile de pe recipientul de detergent pentru rufe, astfel încât să știi cât este nevoie. Unii detergenți sunt mai concentrați, deci necesită mai puțin detergent. Dacă exagerezi, nu vei obține niște haine mai curate. Poate doar mai parfumate.

Cum folosesc înălbitorul? După cum îi spune și numele, acesta trebuie folosit exclusiv pentru hainele albe. Totuși, trebuie să fii atent și în cazul lor. Dacă le bagi la mașină, iar hainele au etichete sau aplicații colorate, este posibil ca acestea să fie afectate și implicit să strice întreaga țesătură. Înălbitorii pe bază de clor deteriorează în timp țesătura, o slăbesc și îi scurtează durata de viață. De aceea, este recomandat să folosești pudre și lichide pentru îndepărtarea petelor, prietenoase cu culorile. 

La capitolul balsam, totul ține de gusturi. Dacă îți plac hainele parfumate, folosește-l. Dar la fel ca în cazul detergentului, prea mult strică. Adică prea mult balsam poate dăuna țesăturii, iar un miros prea puternic poate da un efect de îmbâcsit.

Concluzie

Acestea sunt doar câteva dintre sfaturile minime de care ar fi bine să ții cont atunci când trebuie să dai piept cu mașina de spălat. Ține cont de ele și nu vei avea parte de haine distruse în amplul și complexul proces de spălare. Spor!

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *