Review de film – Forgotten de pe Netflix

Știți momentul când vine jumătatea la voi și insistă că vrea să vadă un film? Te lasă să pe tine să alegi dar să fie comedie romantică. În cele din urmă tot ea ajunge să dea play pe ceva cu titlu siropos.

Bineînțeles că am dat ochii peste cap așteptându-mă la un titlu de genul ”Cea mai frumoasă poveste de dragoste”, scrisă probabil de autoarea de succes Sandra Brown. Dar nu, propunerea ei a fost cu totul alta: un film coreean, Forgotten. Și gata, de-aici am zis că weekendul meu va deveni din unul prost, foarte prost. Am zis, hai fie.

Calitatea filmării a ieșit prima dată în evidență, am zis că poate e ceva de capul lui. Totul se vedea clar, 4k, foarte bine filmat, cadrele, estetica, cromatica, până și interpretarea actorilor au fost ce trebuie. Deși nu vorbesc limba, îți poți da seama când un actor joacă bine sau prost. Am continuat să mă uit, dar nu am putut relaționa deloc cu personajele. Protagonistul trecea prin unele momente severe de îndoială de sine. La un moment dat nu mai putea să distingă realitatea de ficțiune, de imaginația lui.

Scenele de confuzie sunt foarte bine gândite și nu-ți dai seama ce e pe bune și ce este în capul protagonistului. Totul bine și frumos, doar o singură problemă. Nu îmi putea păsa mai puțin dacă era prima sau a doua variantă. O fi fost din pricina barierii lingvistice sau a faptului că de regulă nu sunt fanul filmelor în altă limbă decât engleza.

Am continuat să mă uit, cu o mare doză de scepticism. Unele scene le-am apreciat din plin pentru viziunea regizorală, iar în altele nu am putut să nu observ  scăpări în logică sau de natură vizuală. Ca de exemplu, un cadru de 3 secunde în care personajul principal trebuia să fie desculț dar stătea confortabil într-o pereche de încălțări verzi.

În orice caz, aceste mici neplăceri nu au fost atât de grave. încât să dezvolt un patos negativ în privința filmului. Dar tot aceeași problemă, tot nu îmi păsa de personaje. Ei bine, asta s-a schimbat complet în momentul în care toate cărțile au fost date pe față și a început să curgă genericul de final.

Plot twist-ul sau întorsătura de situație și reliefarea personajelor în spațiul și timpul din spatele poveștii m-au dat pur și simplu pe spate. Finalul nu a fost unul tipic american în care tu ghicești dacă la final se întâmpla sau nu totul în capul lui. Această curiozitate a fost doar de fațadă, ca tu să crezi că era vorba despre un lucru, când în spatele cortinei se întâmpla ceva cu totul și cu totul diferit.

Întocmai inducerea asta în eroare mi s-a părut genială și mă face să spun că Forgotten este un film pe care nu îl vei uita prea curând întocmai pentru finalul său, scuzați-mi expresia din televiziune… „cutremurător”. Vi-l recomand cu foarte mare încredere, mai ales să îl vedeți alături de persoana dragă. Cu siguranță va porni discuții despre cât de tare a putut să fie când totul s-a sfârșit.