Video | Shaworma vegană cu de toate – Darksiders 3 – REVIEW

Seria Darksiders mi s-a părut mereu amuzantă. Fiindcă niciodată nu a avut o identitate proprie, dar în același timp, jocurile nu au fost rele. Așa că astăzi ne amuzăm puțin cu Darksiders 3. Nu l-am numit shaworma vegană degeaba.

Ca și în Darksiders 1 și 2, jocul este de tip 3rd person. Adică vedem și controlăm personajul din spate. În acest fel ne și nimicim adversarii demoni. În mare, povestea implică războiul etern dintre forțele iadului și… alte forțe ale iadului. Fiindcă apocalipsa a survenit în primul joc, acum sunt alte planuri puse în mișcare care implică trădarea unor legi sacre de păstrare a echilibrului dintre forțele străvechi.

În Darksiders I am jucat cu War, iar în al doilea cu Death. Călăreții apocalipsei Război, respectiv Moartea. De data asta mergem pe tocurile furiei, sora acestora. Protagonista noastră, Fury nu duce lipsă de personalitate, dar asta nu o face o anti-eroină excepțională. Cel puțin pe mine nu m-a impresionat atitudinea ei arogantă și plictisită. Nici măcar din cauză că este cu nasul pe sus. Kain din Blood Omen era arogantul suprem, dar l-am iubit la nebunie ca personaj. Nu mă pasionează personajul, din cauză că nu găsesc nimic atrăgător la cum a fost conceput. Totul nu este pierdut totuși, deoarece este doar o opinie personală. Poate voi veți avea o cu totul altă părere.

În mare jocul este destul de bine conceput, dar problema sa nu constă în elementele de gameplay sau mecanicile interne. Coloana sonoră de exemplu este bună și se potrivește foarte bine tematicii. Grafica e ok, dar nu e nimic revoluționar, gameplay-ul l-aș pune în aceeași situație, și povestea decurge încet dar sigur. Totuși acestea nu însumează problemele pe care le am cu el. Pentru asta va trebui să dați un click pe review-ul video de mai jos. Numai bine!