Băncile sunt criticate periodic pentru dobânzile mari la credite, dobânzile mici la depozite și, mai ales, pentru numeroasele taxe și comisioane pe care le practică pentru conturile curente. De altfel, există în continuare anumite bănci care percep comisoane de câțiva lei inclusiv atunci când primești salariul în cont.

Pe de altă parte, unii dintre clienții fideli ai băncilor nu știu încă să se informeze corect cu privire la drepturile pe care le au. Așa ajungem la situații în care persoane cu venituri mici continuă să plătească comisioane importante în fiecare lună, în ciuda faptului că există o lege prin care pot beneficia gratuit de servicii bancare de bază.

Astfel, Legea 258/2017 prevede, printre altele, că așa-numiții consumatori vulnerabili din punct de vedere financiar nu vor plăti comisioane bancare pentru anumite servicii de bază.

Ce înseamnă consumator vulnerabil?

Potrivit legii, consumatorul vulnerabil este clientul care are un venit net lunar de cel mult 60% din salariul mediu brut pe economie sau care în ultimele șase luni a avut un venit net lunar de cel mult 60% din salariul mediu brut pe economie.

În prezent, salariul mediu brut pe economie este de 5.143 lei. Prin urmare, un client de servicii bancare intră în categoria consumatorilor vulnerabili dacă are un venit lunar brut de cel mult 3.098 lei, echivalentul unui venit net de 1.828 lei.

Partea și mai interesantă este că numărul persoanelor care pot beneficia de această lege este foarte ridicat. Asta pentru că salariul minim net este în prezent de 1.263 de lei, astfel că toate persoanele care câștigă minimul pe economic pot beneficia de această lege.

În plus, potrivit unor date valabile pentru toamna anului trecut, circa 60% dintre angajații români sunt plătiți în acte cu salariul minim pe economie. La un “pachet” de 4.5 milioane de angajați, asta înseamnă că există 2.1 milioane de persoane care, în acte, câștiga salariul minim pe economie.

Servicii bancare fără comisioane

Legea în cauză detaliază și lista serviciilor bancare pe care băncile sunt obligate să le ofere fără comisioane persoaelor vulnerable. Acestea sunt:

  • deschiderea, administrarea și închiderea unui cont curent;
  • depunerea de fonduri într-un cont curent;
  • retrageri de numerar efectuate pe teritoriul României, dintr-un cont curent, la ghișeu sau la bancomate, în timpul său în afara programului de lucru al instituției de credit;
  • primele zece operațiuni lunare de plată efectuate pe teritoriul Uniunii Europene (la acest capitol intră debitări directe, plăţi prin card sau transferuri de credit).

Este însă important de menționat că o persoană poate avea acces la aceste servicii gratuite de la o singură bancă.

De asemenea, prin noua lege băncile sunt obligate să ofere gratuit câteva servicii de bază indiferent de venitul pe care îl ai. În această categorie intră deschiderea, administrarea și închiderea unui cont curent, dar și retragerile de numerar de la bancomat.

În plus, unele bănci din România au ales să ofere fără comisioane și alte servicii bancare, care nu se află pe această listă, cu scopul de a se diferenția de concurență și de a atrage astfel mai mulți clienți.

Prin urmare, este indicat ca, înainte să profiți de această lege, să te documentezi cu privire la lista completă de beneficii oferite de bănci.

Cum poți avea acces gratuit la servicii bancare?

Procedura exactă de obținere a serviciilor bancare gratuite pentru persoane vulnerabile poate diferi ușor de la o bancă la alta. Totuși, în cazul celor mai multe bănci, persoana interesată să primească servicii bancare gratuite trebuie să depună o cerere de acordare a produsului și o declarație pe propria răspundere că nu beneficiază de servicii similare de la o altă bancă. De asemenea, banca are dreptul să verifice periodic nivelul veniturilor nete lunare, pentru a verifica încadrarea la categoria de clienți vulnerabil.

După trimiterea cererii, banca trebuie să dea un răspuns în termen de zece zile lucrătoare, adică în circa 14 zile, având în vedere că cele mai multe instituții financiare nu lucrează cu publicul în weekend. Asta este tot. După confirmarea venită din partea băncii, contul tău va fi activ.

În final, dacă ești unul dintre clienții bancari care beneficiază de statutul de consumator vulnerabil, te invit să ne povestești în sectinea de comentarii cum a decurs procedura și dacă ai și alte servicii bancare gratuite incluse în pachet.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.