Unul dintre cele mai importante evenimente economice din România de pe parcursul săptămânii trecute a fost reprezentat de creșterea cursului valutar euro – leu.

Timp de patru zile consecutiv, Banca Națională a României (BNR) a publicat valori record pentru moneda unică europeană în raport cu leul românesc. De aici și până la patru zile consecutive în care unele publicații au încercat să genereze click-uri prin mesaje alarmiste cu privire la curs nu a mai fost decât un pas.

Devalorizare? Care devalorizare?

Te invit însă să analizăm concret cum a evoluat cursul în această săptămână: luni, 18 noiembrie, cursul a fost de 4.7729 lei pentru un euro, pentru ca marți să crească la 4.7759 lei, iar miercuri la 4.7776 lei. Recordul istoric s-a consemnat joi, când un euro a fost cotat la 4.7808, după care vine s-a înregistrat o scădere ușoară la 4.7729 lei, adică exact la valoarea de luni.

De luni până joi, cursul a crescut cu 0.0079 lei, adică cu mai puțin de un ban. Parcă ești tentat să spui că o astfel de creștere nu justifică nebunia care a existat în ultima perioadă în privința monedei unice, nu-i așa?

Îți aduci aminte cât valora un euro la începutul anului? Probabil că nu, dar BNR are toate statisticile pe acest subiect. De exemplu, în 25 ianuarie, un euro costa 4.7648 lei. Prin urmare, din ianuarie și până în prezent, leul românesc s-a devalorizat cu numai 0.0081 lei. Din nou, cu mai puțin de un ban aproximativ zece luni.

Comparație cu Ungaria

Sper că observi că, deși există într-adevăr o devalorizare a leului în raport cu euro, aceasta este, cel puțin deocamdată, una scăzută. În realitate, leul românesc este una dintre cele mai stabile monede din Europa Centrală și de Est în raport cu euro, parțial datorită intervențiilor Băncii Naționale pe piața valutară.

Dacă tragem cu ochiul la vecinii din Ungaria vom observa că diferențele sunt semnificativ mai mari: forintul maghiar s-a depreciat cu aproximativ 4% comparativ cu euro de la începutul acestui an: în iulie, ungurii plăteau 320 de forinți pentru un euro, iar în prezent trebuie să achite 334 de forinți. Diferența este de 14 forinți, echivalentul a 0.19 lei.

Și acum, hai să facem o comparație: moneda noastră s-a devalorizat cu 0.0081 lei, în timp ce moneda maghiară s-a devalorizat cu echivalentul a 0.19 lei.

Și totuși, vine devalorizarea?

Pe de altă parte, datele economice ale României sugerează că, la un moment dat, devalorizarea leului s-ar putea accelera. Cel mai bun indicator în acest sens este deficitul comercial, care arată că, la nivelul primelor nouă luni ale anului, valoarea totală a importurilor este mai mare cu 12 miliarde de euro decât valoarea totală a exporturilor.

Comparativ cu perioada similară a anului trecut, deficitul comercial a crescut cu 20%, în special pe baza creșterii consumului ca urmare a creșterilor succesive de salarii din sectorul bugetar.

De altfel, și Asociația analiștilor financiar bancari din România (CFA) anticipează o ușoară devalorizare a monedei noastră până la circa 4.84 lei pentru un euro, pe parcursul următoarelor 12 luni.

Cum să “profiți” de devalorizare?

Cea mai simplă formă prin care te poți feri de o eventuală devalorizare a leului în fața euro este să economisești în euro. De altfel, aceasta este una dintre opțiunile pe care le-am recomandat pentru anul 2019, mai ales că perspectivele ca trendul să se inverseze sunt practic minime.

Din păcate, dobânzile foarte scăzute la euro practicate pe întregul continent european fac ca economisirea în euro să nu aducă beneficii palpabile. De exemplu, băncile din România oferă în prezent dobânzi mai mici de 1% pe an la depozitele în euro.

Prin urmare, singura rațiune de a economisi (și) în euro este protejarea economiilor de o devalorizare majoră. O variantă și mai sănătoasă este însă să încerci să obții venituri în euro. Poate că în România este greu să găsești un angajator cu o astfel de politică salarială, însă în funcție de ceea ce știi să faci poți obține diverse colaborări cu angajatori din străinătate.

De exemplu, dacă ești un bun programator, web-designer sau specialist în marketing online poți relativ ușor să găsești o colaborare remote cu angajatori din Europa, pentru care să fii plătit în euro. Cazul ideal este ca acele sume de bani să le economisești și să-ți asiguri cheltuielile cu veniturile obținute în România.

În concluzie, cu sau fără devalorizare, îți recomand să găsești soluții potrivite pentru tine prin care să ai economii decente în euro, cu scopul de a reduce efectele negative în cazul în care moneda unică europeană va deveni mult mai puternică în fața leului decât în prezent.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.