Cât de ușor a devenit să iei bani de la bancă

Creditele obținute doar cu buletinul au devenit istorie după criza economică care a izbucnit la sfârșitul anilor 2000, însă băncile acordă în continuare împrumuturi cu mare ușurință. Asta în ciuda faptului că datele oficiale ale Băncii Naționale a României (BNR) arată că numărul restanțierilor la bănci este în continuare foarte ridicat.

De exemplu, spre finalul anului trecut, în România existau 908.475 de persoane fizice care aveau cel puțin un credit de orice fel, iar dintre acestea 175.151 de persoane fizice înregistrau întârzieri la plata ratelor. Cu alte cuvinte, din cinci români care au credite, unul nu reușește să achite ratele la timp. În plus, 63.915 persoane fizice (7% din totalul celor cu credite) înregistrau datorii la bancă de peste 91 zile.

Suma totală a creditelor contractate de cei aproape 1 milion de români era de 95 de miliarde de lei, echivalentul a circa 21 de miliarde de euro.

Credit doar cu… ANAF

În ultimii ani, numărul restanțierilor la credite a crescut semnificativ, însă în prezent a devenit foarte simplu să obții un credit, întrucât aproape toate băncile au renunțat la solicitarea celor trei documente de bază: adeverință de venit, fișa fiscală și dovada plății unei facturi de utilități.

Poate că această strategie pare ciudată, însă în realitate este doar o scădere a birocrației. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a semnat un protocol cu Asociația Română a Băncilor (ARB) prin care băncile interesate pot interoga baza de date ANAF pentru a afla veniturile și eventualele datorii la bugetul de stat ale unei persoane fizice sau juridice. Asta pentru că ANAF este instituția care gestionează veniturile declarate de persoanele fizice și juridice din România. Conform protocolului, această interogare se poate face doar cu acordul scris al persoanei fizice care solicită creditul.

Interogările se realizează online pentru orice tip de credit, iar principalul efect este scăderea birocrației, întrucât banca află detalii despre veniturile solicitantului de credit fără să mai ceară adeverință de venit de la angajator. În plus, în acest mod, banca se ferește de eventualele fraude apărute prin prezentarea unor adeverințe de venit false.

Ce credite poți lua prin interogare la ANAF?

În prezent, aproape toate băncile au semnat protocoale separate cu ANAF pentru a putea verifica veniturile. Într-o astfel de situație, dacă vrei un credit, trebuie doar să te prezinți la bancă cu actul de identitate și să-ți exprimi acordul scris ca banca să realizeze o interogare a bazei de date ANAF pentru a afla detalii despre veniturile pe care le-ai realizat. Iată tipurile de credite pe care le poți contracta prin această metodă:

  • overdraft: dacă îți faci overdraft la banca la care îți încasezi salariul, este foarte posibil ca o simplă convenție cu banca să fie suficientă, întrucât aceasta are deja date despre nivelul veniturilor tale;
  • card de cumpărături sau credit de nevoi personale: simpla interogare a bazei de date ANAF este suficientă pentru ca aproape toate băncile să acorde împrumuturi prin intermediul cardurilor de cumpărături sau a creditelor de nevoi personale;

Excepții de la regulă

Ca orice regulă, există și câteva excepții importante de la aplicarea ei. Astfel, dacă ești angajat pe perioadă determinată, este foarte posibil ca banca să solicite documente suplimentare din partea angajatorului, cum ar fi o adeverință privind durata contractului de muncă.

În plus, banca poate apela o astfel de măsură și în cazul în care te-ai angajat la actualul loc de muncă de mai puțin de 24 sau 36 de luni.

Teancul de documente pentru creditul ipotecar

Singurul tip de credit pentru care interogarea bazei de date ANAF nu este suficientă este cel de tip ipotecar. Acesta necesită în continuare depunerea la dosarul de creditare a unei adeverințe de venit și a unei copii după certificatul de căsătorie (dacă este cazul). Acest lucru este însă firesc în contextul în care valoarea unui credit ipotecar este foarte mare, media în România fiind la circa 60.000 de euro.

În plus, dosarul trebuie să includă numeroase documente legate de tranzacția de vânzare-cumpărare a unui imobil. Tipurile exacte de acte solicitate pot diferi ușor de la bancă la bancă, însă în general vei avea nevoie de acte cu privire la imobil (cadastru, extras de carte funciară, certificat de eficiență energetică) și acte care să evidențieze valoarea tranzacției (precontract de vânzare cumpărare, proiectul tehnic al lucrării sau autorizația de construcție).

De asemenea, în cazul unui credit prin Prima Casă, dosarul trebuie să includă și o declarație pe proprie răspundere cu privire la îndeplinirea criteriilor de eligibilitate pentru a cumpăra o locuință prin acest program.

Concluzii

Protocolul semnat de ANAF cu aproape toate băncile din România este în beneficiul tău. Cu excepția cazului în care îți iei un credit ipotecar, tot ce trebuie să faci este să te prezenți la bancă cu actul de identitate, să semnezi acordul pentru verificarea veniturilor la ANAF și să aștepți câteva zile până când banca îți aprobă împrumutul. Astfel, faci un singur drum la bancă pentru a primi banii respectivi.

Știu, aproape că te-am convins să te duci la bancă, dacă tot a devenit atât de simplu să-ți iei un credit, nu-i așa? Totuși, îți recomand să te gândești bine înainte și să faci simulări pe site-urile băncilor pentru a înțelege exact care va fi valoarea ratei lunare înainte să iei cea mai potrivită decizie pentru viitorul tău.