De cine îmi place și pe cine nu suport din Friends

Deși m-am născut în ’90, nu am reușit niciodată să mă uit la serialul Friends. Am prins Beverly Hills 90210, Famila Bundy, Nemuritorul și aproape orice a apărut pe ecranul curbat al televizorului CRT, dar Friends mi-a scăpat cu desăvârșire. Chiar până recent l-am evitat fiindcă mereu a fost hype pe el. Știți cum sunt unii care spun că: „nu mă uit la Game of Thrones fiindcă se uită toată lumea la el”? Așa am fost eu cu acest serial, deci presupun că fiecare dintre noi are o „pată” pe un anumit film sau show de televiziune pe care pur și simplu nu vrea să îl vadă. În fine, ideea e că îmi place foarte mult, așa că am spus să pălăvrăgesc puțin despre preferații mei din Friends și pe cine nu suport.

CARE E PREFERATUL MEU

Acum că sunt aproape de sezonul șase, pot susține că vorbesc fluent „Friends”. În primul rând, Friends este un serial de comedie, care uneori atinge subiecte delicate și sensibile, chiar dacă nu te va face niciodată să plângi după copiii din Africa. Ce te va face să simți totuși, este totul pentru personajele la care vei ține. Vei participa pasiv la dramele lor și când vor suferi, vei fi și tu acolo să îi susții. Ori cel puțin pe cei de care îți vor plăcea. Dintre toți, cu siguranță te vei identifica cu unul. Poate nu în raport de 1:1 din punct de vedere psihologic, dar cu siguranță îți va pica cineva cu tronc de acolo.

Image result for chandler and joey

De exemplu, preferatul meu este Chandler, fiindcă mă identific cu psihologia din spatele umorului pe care îl crează instantaneu în funcție de situație. Alt personaj care îmi place foarte mult este Joey, fiindcă deși este naiv și IQ-ul lui nu va inventa roata din nou prea curând, este sincer, loial și ține enorm la prietenii săi. Dar ce îmi place la amandoi, este prietenia dintre ei.

Image result for phoebe friends

Pe locul trei în clasamentul meu ar fi Phoebe. Fiindcă este atât de bizară și de sărită de pe fix din pricina trăirilor ei din trecut, încât nu am cum să nu apreciez modul ei ciudat de a gândi. Adică mama ei s-a sinucis când era mică și a fost forțată să trăiască pe străzi. Luând astea în considerare, comportamentul ei plin de fericire și faptul că mereu e cu zâmbetul pe față în pofida trecutului ei mă uimește, sincer.

PE CINE NU SUPORT

Acum că am stabilit de cine îmi place, e timpul să vorbim și de partea care nu dă pe dinafară curcubee și vată de zahăr roz. De fapt, e legat de ce am scris mai devreme, fiindcă pe primul loc, ba chiar la egalitate cu al doilea loc vine Rachel.

Image result for rachel friends

Acum nu știu dacă Jennifer Anniston joacă un rol sau așa e ea pur și simplu, dar personajul ei este total indezirabil. Mereu este nevrotică, presupun pentru factorul ei de umor, și ego-centrică. Iar când nu este nevrotică, plânge. Bine, acum astea nu înseamnă că nu ține la prietenii ei, ba chiar foarte mult. Dar lumea ei se învârte doar în jurul sinelui și toate reacțiile ei percepute ca fiind „funny”, sunt de fapt nevrotismele despre care spuneam mai devreme. Când nu îi convine ceva, se asigură că totul trebuie să fie cum vrea ea. De aceea a refuzat să asculte de sfaturi și de bun simț când Phoebe i-a spus să nu se ducă la nunta lui Ross să-i spună că îl iubește că îi va strica nunta. Cu toate astea, nu s-a gândit decât la ea și tot a făcut-o. Ca să ce? Tot nu s-a întâmplat nimic între ei și Ross și-a pierdut căsnicia nici bine începută. De asta nu suport acest personaj, chiar în pofida frumuseții ei exterioare.

Image result for ross sad friends

Pe locul doi, dar după cum am spus, la egalitate cu locul unu este chiar Ross. La el nu mă voi lungi în vorbe, dar ce nu îmi place la Ross e faptul că este o momâie. Ok, soția sa a devenit lesbiană și l-a părăsit pentru o prietenă și are un copil pe care-l vede din când în când, dar cu toții avem probleme în viață. Personajul lui este atât de molcom și bătut de soartă, încât îl consider total neplăcut. Mereu oftează, nu îi convine nu știu ce, parcă e constant la un pas distanță de o depresie și dacă ar fi dispărut în orice sezon, nu i-aș fi dus lipsa.

Image result for monica friends

Pe locul trei vine Monica, fiindcă doar ea a mai rămas. Despre personajul lui Courtney Cox nu pot elabora prea multe fiindcă sincer, nu prea face nimic. Este prezentă, este sora lui Ross, dar nu îmi transmite nimic. Probabil de aia au și legat-o de sânge cu Ross, ca să aibă o scuză să existe în serial. Dar serios vă spun că mă cotrobăiesc în sertarele memoriei și când vine vorba de Monica nu am nimic. Îmi este total indiferentă și nu înclină balanța în nici o parte.

PREFERAȚII VOȘTRI?

Acum că am rezolvat treaba cu Friends-ii mei, ca să le spun așa, aș vrea să știu ce părere aveți și voi. Dacă v-ați uitat la serial, dacă nu, de vine vă place, de cine nu, etc.