De ce să mergi la BIEFF 2019
Bucharest International Experimental Film Festival se află la a noua ediție și este un festival de film creat sub conducerea Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale” şi a Universităţii Naționale de Arte București. Are ca scop principal experiementul în artă vizuală și cinematografie. Festivalul este destinat filmului de avandardă, are o orientare educațională și promovează valorile creative inovatoare ale unor artiști cu viziuni inedite asupra realității contemporane. După cum spun și ei la ei pe site: „un cinema al libertăţii totale de creaţie, un cinema fără compromisuri.”
Anul acesta, filmul prezentat îi aparține lui Roy Anderrson și se numește „About endlessness”. Filmul este format dintr-un ansamblu de scenete mici, multe dintre ele nefiind nelegate printr-un fir narativ comun. Am încercat să număr exact din câte scenete a fost compus filmul, dar am pierdut șirul undeva după numărul 17. Or poate o fi fost 20.
Nu am mai fost până acum la vreun festival de genul acesta în care se difuzează filme experimentale, dar mă bucur din toată inima că s-a ivit această șansă. Altfel nu aș fi știut de existența acestui regizor genial, din punctul meu de vedere.
De la început și până la capăt, producția este filmată cu o singură cameră statică, dintr-un singur unghi de o natură bizară și doar subiectele din scenă se află în mișcare. În rest, totul este înghețat, iar peisajul se schimbă odată cu „clipul” următor. Atmosfera pe care Roy Andersson o abordează este de un gri apăsător, culorile fiind șterse. Până și oamenii sunt machiați cu o pudră albă, având astfel un aspect mai fantomatic decât uman. Nici coloană sonoră nu are, iar prin asta atmosfera devine și mai apăsătoare.
Scenariile din fiecare poveste sunt toate sumbre. În aproape toate, auzim o voce de femeie care spune: „odată am văzut…” și urmează cu ceva de genul „un cuplu care a venit la mormântul copilului lor”. Ca după aia să înceapă scena respectivă. De asemenea, regăsim tot felul de scene triste de genul acesta. De exemplu, vedem povestea tragică a unui preot care și-a pierdut credința, un om care își imploră viața urmând să fie executat, sau scene aparte care nu par să aibă vreo logică, precum un cuplu îmbrățișat care plutea deasupra unui oraș în ruine. Ba apare și Hitler la un moment dat.
După am spus, nu am mai asistat la un astfel de film și când a început prima scenă a filmului, nu știam cum să o interpretez. Dar pe la jumătatea lui, am început să înțeleg totul foarte clar. Roy Andersson este un geniu creativ și ce a reușit să redea prin intermediul cinematografiei este artă. Eu am văzut acest film ca pe o galerie de picturi în mișcare. Dacă în mod obișnuit, la o astfel de expoziție, vezi totul pictat pe o pânză și încerci să deduci povestea din spate, aici vezi totul într-o formă evoluată, sub format video.
Evident că filmul nu este pentru marea masă a oamenilor care se așteaptă să-l vadă pe Iron Man. Iar pentru cei cu gusturile fine care vor să încerce ceva total nou și genial, vă recomand să vedeți această lucrare a lui Andersson, precum și trilogia dinaintea ei. Vestea bună e că mai aveți timp să îl prindeți vineri, 8 noiembrie 2019 la Cinema Union de la ora 19.