Cum să vizitezi Amsterdam

Păi, la fel ca orice alt oraș, te urci în avion/mașină și te duci și vizitezi, nu? Ei bine, nu chiar. Pentru că altfel riști să ai cheltuielti cel puțin ”neprevăzute” ori să ”dai de belele” și să nu știi cum să ieși din ele. De aceea suntem noi aici, și după fiecare călătorie vă dăm sugestii ce să faceți și ce nu. Ce ne califică pentru asta? Consideră că suntem prietenul acela obiectiv, care îți spune când ți-a rămas lăptic pe față după ce ai luat micul dejun și nu râde doar de tine :)

Așadar, astăzi este vorba despre Amsterdam. Orașul plăcerilor legale de tot felul este de fapt și de drept un oraș hyper comercial. Totul este de vânzare și nu este ieftin, însă este un oraș în care, cel puțin în centru, nu prea vezi mașini. Doar biciclete și fete cochete. Bine, le vezi și acolo dar majoritatea sunt parcate în fața caselor pentru că acolo locuiesc. Proprietarii. Stai pe aproape ca să afli cum să te distrezi și cum să nu ”te distrezi” în Amsterdam.

Cum ajungi în Amsterdam?

Cu avionul e cel mai simplu. Două ore și 40 de minute de zbor și gata. Nu risca cu mașina că o să îți petreci tot concediul pe drum, sunt doar 2300 km. Cu avionul ai zbor direct, KLM, Austrian sau Tarom, depinde cum nimerești. Prețurile sunt mai măricele, de la 150 de euro în sus am găsit la momentul la care scriu acest articol, cu plecare vineri seara și întoarcere luni seara. Va trebui să îți iei o zi liberă ca să te bucuri de oraș și de împrejurimi, mai ales că drumul e destul de lung.

Când să mergi în Amsterdam?

Martie, Aprilie și Mai sunt cele mai bune luni dacă vrei să vizitezi și parcul de flori, adică milioane de lalele, pe numele său Keukenhof, și pe care eu nu l-am mai prins înflorit. Pentru că am fost în iunie. Atunci e vremea și cea mai bună, nu foarte mult soare, ceva ploaie dar destul de rar. Așa cum trebuie ca să nu te întinzi pe stradă de căldură.

Cu ce plătești în Amsterdam?

Cu cardul peste tot. Sunt ceva hoți de buzunare însă în trei zile de oraș nu m-a deranjat nimeni. Apropo, ia la tine Visa sau Maestro. Mastercard nu merge nicăieri, doar la bancomate. Da, și acolo am folosit Revolut peste tot și nu am avut nici o problemă cu el. Fără comisioane, fără erori. Cash-ul îl vei folosi probabil de nevoie la comercianții de pe stradă dar nu prea îți recomand să cumperi de la ei. Ia totuși cu tine ceva bani de hârtie, doar în caz de ceva.

Cum circuli prin Amsterdam?

Ei bine, aici depinde unde vrei să mergi. Dacă e vorba doar de centrul orașului și de plimbare la pas pe canale, atunci poți închiria o bicicletă de peste tot. Poți închiria chiar și scutere electrice și pe benzină, limitate la 30 km/h dar e distractiv și chiar decent ca preț. Felyx e doar unul dintre ele. Nu l-am încercat, dar review-urile sunt excelente.

Dacă ai nevoie de mașină pentru drumuri mai scurte, de la aeroport la hotel, de exemplu, ia un Uber sau chiar UberBlack în centrul orașului, e mai ieftin ca taxi și vine repede. Tot pentru distanțe scurte sau dacă circuli de la punctul A la punctul B, atunci SnappCar, Car2Go, AmberMobility sunt tot ridesharing pentru mașini.

Dacă ai de circulat o dată pe zi între orașe, atunci trenul e cea mai bună soluție. Google Maps te ajută aici să îți faci traseul și crede-mă, vine la minut. Așa cum scrie pe Maps. Trenurile la ei nu întârzie prea des.

Dacă vrei să închiriezi mașină, găsești toate firmele de la Sixt, Alamo, Europcar, orice. Recomandare, ia o mașină mică dacă vrei să intri în oraș, ca să te poți mișca repede și să nu te coste parcarea o avere. Am găsit și cu 20 de euro pe oră. Pentru că da, Amsterdam îi taxează greu pe cei cu diesel-uri de trei litri. Neapărat, dar NEAPĂRAT să ai un card de credit la tine. Credit nu debit, dacă vrei să închiriezi mașină. Nu ai cum să lași garanția cash și vei pierde rezervarea pe mașină.

Unde stai în Amsterdam?

La periferie sau mai degrabă în orașele alăturate. Bevervijk este cea mai bună alegere după părerea mea. 40 de minute cu trenul sau 20 de minute cu mașina de oraș și dormi ca un prunc într-un loc frumos și probabil de două sau de trei ori mai ieftin ca un hotel din centrul orașului, gălăgios și intoxicant din toate punctele de vedere. E adevărat, da, se fumează iarbă peste tot, în baruri, cafenele, pe stradă și mai ales în hoteluri.

Eu am plătit 230 de euro pentru trei nopți de cazare la o doamnă din Bevervijk, cu un rating de 9.5 de Booking.com. Greu de obținut dacă nu faci lucrurile cum trebuie ca și gazdă. Îți las aici link-ul dacă ești interesat, poți să îi spui că vii din partea mea, oricum tratează toți clienții cu o bunătate ieșită din comun. Micul dejun este foarte cozy și personal, făcut chiar de proprietară. Link, aici, neplătit, nesponsorizat, doar o cazare foarte mișto.

Ce mănânci în Amsterdam?

Brânză! Multă brânză pentru că e bună. Și mai iei și la tine în bagaj că nu se supără nimeni. Am luat o bucată, vreo 300 de grame și am adus-o acasă. Nu am poze pentru că am mâncat-o în două zile. Regret acum că nu am luat mai multă, vreo 23 de kilograme așa.

Restaurante sunt o mulțime, multiculturale, pline de viață și merită să încerci cât mai multe pentru că olandezii se pricep la mâncare. Desigur, cu multă brânză. De pe stradă recomand sandvișurile artizanale care o să te țină în priză multă vreme cu o bere bună lângă. Asta ca să poți să vizitezi cât mai mult pe acolo. Nu sta într-un singur loc, sunt multe de văzut.

Apropo, o să stai la coadă ca să prinzi un loc bun, la fel ca în Londra. Aici te ajută TripAdvisor sau din nou Google Maps, rating-urile sunt destul de corecte.

Cum te distrezi în Amsterdam?

Ei bine, viața de noapte nu am încercat-o cel puțin de data aceasta. Poate am ajuns la o vârstă la care nu mă mai atrage atât de mult. Atmosfera ziua este însă extrem de plăcută, și din câte îmi aduc aminte de data trecută noapte e veselie maximă pe străzi. Toate cafenelele și barurile sunt deschise aproape toată săptămâna și jumătate din turiști sunt pe stradă. Cealaltă jumătate e înăuntru la bar.

Cum nu te distrezi în Amsterdam?

Era cât pe aci să uit de acest aspect, deși am promis că vă povestesc. Ei bine nu am fumat nimic pe acolo. Doar pasiv. Se consumă pe stradă, în anumite cafenele și peste tot unde simți un miros rânced poți să fii sigur că cineva și-a aprins un joint. Este totuși Amsterdam, însă dacă chiar vrei să încerci fă-o la o cafenea specializată, le vezi și le miroși de la o poștă și nu sunt chiar foarte multe. Nu cumpăra de pe stradă, sub nici o formă, chiar dacă te tentează prețurile mai mici. Riști să ajungi și tu la răcoare 24 de ore nu doar cel care vinde, în plus experiența nu va fi prea plăcută, pur și simplu nu știi ce cumperi.