Pe Letiția am descoperit-o acum mai bine de trei ani în rolul lui Brigitte din serialul “Ai noștri”. Am descoperit atunci o nouă interpetare a rolului “pițipoancei” clasice. Un rol făcut și refăcut de atâtea ori în serialele de comedie încât a devenit deja banal, uneori chiar plictisitor. Însă, Letiția a reușit atunci să creioneze un personaj diferit, unul pe care ajungi să-l îndrăgești, poate chiar să-l compătimești uneori. De acolo a urmat apoi să o cunoaștem pe adevărata Letiția, atunci când George a avut-o invitată la un interviu un mașină. A trecut apoi și pe scaunul Lorenei la un interviu la fel de sincer și interesant, iar acum a venit timpul pentru ceva mai aproape de firea ei, mai relaxat și mai dezinvolt – un interviu La o Vorbă și un Film.

Ca de obicei, Letiția este mereu sinceră, caldă și prietenoasă, dar nu se ferește să spună lucrurilor pe nume și nici să fie serioasă atunci când este cazul, mai ales atunci când vorbește de meseria pe care o iubește cel mai mult – actoria. Așa că, fără alte introduceri, astăzi – Letiția Vlădescu.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.