Weekend de 1 Decembrie

Weekendul acesta este unul cu totul și cu totul special, dată fiind sărbătoarea ce are loc sâmbătă, 1 Decembrie.  Acum o sută de ani românii treceau printr-o serie de evenimente istorice care ne-au marcat destinul și viitorul. Se încheie Primul Război Mondial, primim susținere din partea aliaților tradiționali Franța, Anglia și Statele Unite în vederea realizării unirii, reintrarea în război alături de Antantă, precum și unirea provinciilor cu România.

Pe 27 martie 1918 avea loc unirea Basarabiei cu România, în același an, pe 28 noiembrie, avea loc unirea cu Bucovina, iar într-un final glorios unirea cu Transilvania, Banatul, Crișana și Maramurșul. Cele trei uniri formează împreună Marea Unire de la 1918, iar în 2018, la 100 de ani de la acele evenimente, sărbătorim CENTENARUL MARII UNIRI.

Așa că, dacă vrei să simți emoție și bucurie, în zi de sărbătoare națională poți merge să vezi parada de 1 decembrie. Însă, dat fiind faptul că vorbim despre împlnirea a 100 de ani de la Marea Unire, cu siguranță întreg evenimentul va fi cu mult mai spectaculos.

Un alt eveniment interesant pe care ți-l recomand este conceptul inedit dedicat Centenarului în cadrul Muzeului Tricolorului ROM. Celebra ciocolată națională i-a provocat pe români să spună ce înseamnă tricolorul pentru ei, iar poveștile adunate au creat acest muzeu. 100 de povești, pentru 100 de ani de unire. Expoziția are loc la Palatul Universul, sala Mezanin. Intrarea este liberă așa că după ce îngheți bine, bine la paradă, ia în calcul și această expoziție.