Criza refugiaților – trei perspective diferite

Să definim niște termeni, de dragul clarității.

Un refugiat este o persoană care fuge de conflicte armate sau de persecuție. Motivele persecuției pot fi rasa, etnia, religia, apartenență la un anumit grup social. 

Statutul de migrant, fie că e cu i sau cu e în față, nu este reglementat oficial, fiindcă se referă la alegerea conștientă a unei persoane, neforțată de împrejurări. Nu poți cere azil politic dacă la tine în țară nu sunt probleme. Adică, nu am putea noi să cerem azil politic în Canada fiindcă avem o clasă politică majoritar coruptă. 

Refugiații sunt protejați de Convenția privind statutul refugiaților din anul 1951. Gestionarea migranților ține de legile fiecărui stat. 

Conform unor statistici oficiale ale Organizației Națiunilor Unite, la sfârșitul anului trecut erau luați în evidență aproximativ 27 de milioane de refugiați în toată lumea. O jumătate dintre ei sunt copii. 

Majoritatea refugiaților sunt originari din Siria, Venezuela și Afganistan.

 Siria este o zonă de conflict, asta știți deja. Afganistan este guvernat de Talibani și civilii nu au nicio protecțe. În Venezuela, criminalitatea, sărăcia și corupția sunt la niveluri alarmante de mai bine de 20 de ani. 

Astea sunt doar primele trei țări de pe listă. Motivele pentru care oricine ar fugi mâncând pământul de acolo sunt evidente. 

Dar unde vor să ajungă refugiații? Cei mai mulți în Turcia, Columbia, Germania, Pakistan, Uganda. Turcia găzduiește cel mai mare număr de refugiați, aproape 4 milioane de persoane, majoritatea veniți din Siria. Care sunt oare motivele pentru care Turcia este atât de “populară” printre refugiații sirieni? În primul rând, cele două țări sunt vecine. Turcia reprezintă o poartă spre Uniuniea Europeană. Și chiar dacă nu li se permite refugiaților să treacă spre Bulgaria sau Grecia, în cele din urmă, Turcia este o țară islamică. Și oricât de greu e traiul sub Erdogan, cu siguranță nu poate fi mai rău decât în Damasc sau Kabul.

Există un fenomen al tărâmului făgăduinței. Cetățenilor sirieni și afgani li se prezintă o Uniune Europeană perfectă, cu o Germanie plină de blonzi care te primesc cu zâmbetul pe buze și îți oferă o masă caldă, un loc de muncă și un acoperiș deasupra capului.

Cum ajunge un afgan sau un sirian, cu copiii lui de mână și cu bagajele în cârcă, într-un loc precum Belarus, sau, România, de exemplu?

Este clar că nu în zone din astea își doresc să rămână. Cine-ar vrea să rămână în Belarus? Acum urmează, de fapt, partea complexă a materialului acesta.

Geografic, Belarus se învecinează cu Uniunea Europeană în Est. Concret, cu Polonia, Letonia și Lituania.

Politic, Belarus este regimul cel mai apropiat pe de o dictatură pe care îl avem în Europa.

Alexander Lukashenko este liderul Belarusului din 1994 până în prezent, fiind cel mai longeviv președinte al unei țări europene. Domnul acesta are o relație strânsă cu Vladimir Putin și se autointitulează “ultimul dictator al Europei”. În urma alegerilor prezidențiale din Belarus din 2020, au existat numeroase acuzații că ar fi măsluit voturile, acuzații amplificate de cele mai mari proteste anti-guvernamentale din timpul conducerii lui Lukashenko. Desigur, protestele au fost violente, mai ales din partea forțelor de ordine, controlate de Lukashenko. În urma acestor acuzații, Alexander Lukashenko nu este recunoscut ca liderul legitim al Belarusului de către Uniunea Europeană, Statele Unite ale Americii și Marea Britanie.

Deci, cum se face că într-un loc ca Belarus ajung așa de mulți refugiați, care caută azil politic? 

Din iulie a început să se dezvolte în zonele cu populații vorbitoare de arabă și kurdă un fenomen pe social media, cu precădere pe facebook. Pe platformă activitatea legată de emigrare a fost de 4-5 ori mai intensă decât oricând. Aparent, au apărut niște persoane și pagini care au răspândit informații false legat de trecerea în Uniunea Europeană. Pe scurt, profitau de disperarea oamenilor și le promiteau că li se va facilita trecerea în UE fără probleme. Oamenii, din nou, din disperare, credeau și plăteau și sume mari de bani pentru a scăpa de persecuție. Sursele neoficiale anunță chiar și 12.000 de dolari pentru o persoană.

Meta a publicat recent un raport conform căruia au fost șterse 41 de entități de pe facebook și instagram care răspândeau informații false cu scopul de a agita și a stârni refugiații aflați la frontiera cu Polonia. Știți de unde erau aceste conturi și grupuri? Din Belarus. Raportul mai spune și că există legături între aceste entități și KGB-ul din Belarus, însă nu există vreo confirmare în această direcție. 

Unele publicații media cu reputație bună, dacă există așa ceva, suspectează că aceste mișcări sunt mâna lui Lukashenko. Unele state din Uniunea Europeană l-au acuzat pe liderul Belarusului că ar fi provocat criza refugiaților ca represalii pentru sancțiunile pe care țările vestice le-au impus.

egea internațională, care dictează că orice cetățean care cere azil politic unei țări și dovedește că este un refugiat trebuie primit în acea țară. Polonia ignoră aceste legi și refuză să primească refugiații care îi bat la poartă. 

Atunci când refugiații insistă și încearcă să forțeze intrarea, sunt întâmpinați cu violență.

Uniunea Europeană, o să o spun pe față, o dă din colț în colț: ba se arată supărată pe Polonia și felul în care tratează refugiații, ba acceptă felul în care Polonia, Lituania și Letonia tratează imigranții care cer azil politic la graniță. Adică, că îi dau afară fără să le verifice statutul de refugiați.

Este o situație complexă, care, cu siguranță, în momentul în care vedeți materialul acesta, deja s-a schimbat față de momentul în care am făcut documentarea pentru el. Apar informații noi zilnic. 

Sunt câteva noțiuni clare, însă: În jur de 3000 de oameni stau în frig la granița între Belarus și Uniunea Europeană, fie că e vorba de granița cu Polonia, cu Lituania sau cu Letonia. O jumătate din ei sunt copii. Acești oameni nu au unde să se întoarcă.

Am realizat un material video, în care am oferit trei perspective diferite asupra crizei refugiaților. Prima este a mea, fiind cea mai la îndemână. Am cerut un punct de vedere domnului Iulian Fota, director general al Institutului Diplomatic Român. Apoi m-am simțit nevoit să aflu perspectiva unui refugiat.

Vă invit să vizionați materialul integral, în speranța că poate aduce câteva clarificări asupra unei situații complicate și sumbre: