VIDEO – 5 CC – Patrula milionarilor, brăţara cu şuruburi, roata fără moarte

Din îndepărtata Arabie Saudită vine cea mai scumpă dintre cele cinci chestii cool ale ediţiei de faţă: o maşină de poliţie care costă cel puţin cât tot parcul auto al oricărui inspectorat judeţean de pe la noi. O bijuterie cu girofar numită Bugatti Veyron şi pe care agenţii de poliţie din Dubai probabil că o conduc ca pe sfintele moaşte, nu cumva să o zgârie. Bolidul pus în slujba legii de inspiraţie islamică nu este însă singurul, pentru că acolo unde este petrol sunt şi dolari, iar unde sunt dolari sunt şi autoturisme de lux.

Dar o să te facă să te simţi ca un milionar brăţara din oţel inoxidabil cu rol mai mult decât estetic. Bijuteria asta este o unealtă multifuncţională, cu şurubelniţe de care nici nea Mardare de la administraţia blocului n-are. Arată-i brăţara aia Leatherman Tread, care e meserie curată, şi o să-i bântuie visele până la următorul Moş Nicolae. Oricum, nu costă nici cât întreţinerea pe o lună de iarnă.

Iar ca să-ţi meargă toată săptămâna ca pe roate, ia şi te uimeşte de cea mai nouă versiune a clasicei roţi de maşină. Michelin X TWEEL TURF e prima anvelopă auto fără de moarte. Anvelopă e impropriu spus, dar mi se terminau sinonimele. În primul rând, inovaţia de la Michelin elimină complet nevoia de a ţine gaze sub presiune în roţi. Rezistenţa şi elasticitatea îi sunt conferite de spiţele revoluţionare, care se pliază pe obstacole şi astfel atenuează şocurile. Cu aceste roţi, poţi trece relaxat peste cioburi, cuie şi alte asemenea capcane rutiere.

Ca de obicei, pentru mai multe detalii ia şi verifică linkurile de mai jos:

  1. Patrula milionarilor
  2. Ceasul pentru nevăzători
  3. Brăţara Leatherman Tread
  4. Sugru, lipiciul universal
  5. Roata fără moarte