Cele mai cool colaborări din fashion

Pentru că am intrat deja în luna cadourilor este normal ca mai toate brandurile să vină cu colecții speciale care mai de care mai atractive. De cele mai multe ori, colecțiile iau naștere după ce două branduri colaborează. Nu cred că trece o zi fără să afllăm de o colecție nouă. Și cum expresiile precum ediție limitată și cantitate limitată au puterea de-a face dintr-o colecție banală una extrem de căutată, nu e de mirare că mai toate aparițiile stârnesc entuziasm și dispar ca prin farmec de pe rafturile magazinelor, dar și din stocurile online. 

Un exemplu la îndemână este colecția H&M X Giambattista Valli. Majoritatea articolelor din magazinul online s-au epuizat la câteva minute după lansarea pe site, iar în magazine mai puteai găsi doar două-trei articole rătăcite și la mărimi dubioase. La fel și colaborarea surpriză dintre IKEA și Off-White. Acele câteva articole banale, în stilul caracteristic Off-white s-au epuizat instant, iar multe dintre ele au ajuns să fie revândute la prețuri chiar și de cinci ori mai mari.

Totuși, unele colecții sunt foarte interesante, mai ales atunci când vorbim despre colaborări dintre banduri de streetwear și branduri de lux. Așa că, hai să vedem împreună care sunt cele mai interesante colecții care s-au lansat în ultima perioadă, dar și de ce surprize urmează să avem parte în viitorul apropiat.

Adidas x Prada

Începem cu o mare dezamăgire. Atunci când au apărut primele zvonuri legate de acestă colaborare, mulți fani Adidas s-au bucurat. Mulți au speculat produse care mai de care mai interesante. Prada lansase în urmă cu ceva timp o pereche de sneakers foarte populari, Cloudbust Thunder. Însă, spre dezamăgirea multora, colecția Prada for Adidas aduce doar o ediție specială a deja celebrilor Superstar, complet albi și cu logo Prada pe lateral. Atât și nimic mai mult. Colecția mai are și o geantă făcută-n același stil. Adidas Superstar sunt deja foarte populari și cu siguranță nu au nevoie de o schimbare majoră. Dar m-aș fi așteptat la ceva mai mult de la această colaborare.

Supreme x dead prez

În stilul caracteristic, Supreme scoate colecții pe bandă rulantă, iar cea mai recentă este cu trupa de hip-hop dead prez. Dacă n-ai auzit până acum de ei, trebuie să asculți piese precum „Hip Hop“, „Hell Yeah“ sau „This Are the Times“. Colecția este una interesantă ce aduce multe elemente vestimentare populare și caracteristice acestui stil de muzică. Pantaloni sport, șepci, bandane, hanorace și jachete matlasate. Toate au un element comun – un print cu celebrul semn al păcii, degetul mijlociu. Este una dintre puținele colecții Supreme la care-mi plac toată piesele. Colecția va apărea pe 5 decembrie online și în unele magazine fizice. 

COMME des GARÇONS x Vans

Deși nu sunt la prima colaborare de acest gen, de fiecare dată este o surpriză plăcută. De data aceasta lipsește celebra inimioară roșie a brandului japonez fondat și condus de Rei Kawakubo. Atenția este îndreptată acum spre la fel de celebrul model Vans Lampin imprimat cu CDG. Din câte se aude, colecția va fi chiar mai generoasă, deci ne așteptăm la mai multe surprize.

Supreme X Nike

Am spus deja că Supreme scoate colaborări pe bandă rulantă, iar una dintre ele este cu Nike. Colaborarea dintre cele două entități este deja de notorietate, iar fiecare articol apărut se vinde ca pâinea caldă. De exemplu, modelul Air Presto lansat în 2018 s-a bucurat de un succes enorm. De data aceasta, însă, avem parte de o colecție formată din jachete, tricouri de baseball, hanorace, pantaloni de piele, dar și accesorii precum genți, ochelari de soare și inele. Colecția lansată pe 29 noiembrie are deja stoc epuizat.

Stussy X Dior

În final ajungem la o colaborare despre care nu știm încă foarte multe. În urmă cu câteva zile, Shawn Stussy a postat pe Instagram o poză cu logo-ul Dior în stilul grafic promovat de acesta. De aici și până la o isterie pe piață n-a mai fost decât un pas. Ulterior, pe 2 decembrie, Dior a confirmat viitoarea colaborare. Aceasta este cu atât mai surprinzătoare cu cât Dior nu produce de mult timp haine și pentru bărbați, fiind până în anul 2001 un brand adresat exclusiv publicului feminin. Din 2018, de când Kim Jones ajunge director creativ la Dior Men, casa de modă scoate pe piață piese vestimentare din ce în ce mai curajoase. O surpriză majoră a fost și colaborarea extraordinară cu artistul japonez Hajime Sorayama. Nu știm la ce să ne așteptăm de la coraborarea dintre Dior și Stussy, dar sperăm să nu dezamăgească.

Ție ce colaborare de până acum ți-a plăcut cel mai mult? Da, știu, sunt multe și poate am omis unele dintre ele. Însă, eu am ales să vorbesc despre cele mai recente și despre cele care sunt cel mai mult pe placul meu.