Cele mai bune culori pentru dormitorul tău
Amenajarea armonioasă şi corectă a unui spaţiu porneşte de la alegerea culorilor ideale, ele având puterea de a crea şi transmite sentimente şi senzaţii puternice utilizatorilor. Astfel, dacă ai ales culoarea potrivită, în concordanţă cu funcţiunea camerei, poţi crea un spaţiu relaxant, care să îţi stimuleze creativitatea sau să îţi dea energie. Dormitorul este poate cel mai intim spaţiu din locuinţă, fiind destinat relaxării şi odihnei, iar scopul amenajării acestuia nu este unul pur estetic, ci şi funcţional, să te ajute să adormi.
Albastru liniştitor
După ani şi ani de studii, cercetătorii au ajuns la concluzia că albastrul este cea mai liniştitoare culoare şi că cei care au ales să folosească această culoare în dormitoarele lor au parte de un somn mai profund şi mai îndelungat decât restul populaţiei. Aparent, anumiţi receptori prezenţi în ochi sunt uşor de influenţat de această culoare şi induc o stare de linişte şi relaxare. Datorită faptului că asociem nuanţele de albastru cu cerul şi marea, forţe ale naturii cu un ritm constant şi liniştitor, această culoare are puterea de a reduce stresul şi chiar şi tensiunea. Şi pentru că ne interesează şi componentă estetică, alege albastru marin, indigo sau nuanţe de albastru pastel.
Tuşe de galben pal
Tot cercetătorii amintiţi mai sus au ajuns la concluzia că a doua culoare ideală pentru dormitor este galbenul, pentru a stimula prezenţa unui somn odihnitor. Subconştientul asociază această culoare cu soarele, căldura şi cu optimismul. Ne duce cu gândul la nisipul cald şi la razele prietenoase ale unui soare primăvăratec, stimulând pozitiv sistemul nervos. Galbenul crează o stare de căldură, fericire şi protecţie, ajutându-ne să ne relaxăm atunci când ne petrecem timpul într-un spaţiu în care domină această culoare. Totuşi, îţi recomand să alegi nuanţe mai potolite, pentru a beneficia din plin de proprietăţile calmante ale acestei culori.
Nuanţe naturale de verde
Şi această alegere se bazează tot pe influenţa benefică pe care natura o are asupra psihicului uman. Şi nu degeaba Greenery este culoarea anului 2017. Verdele încurajează relaxarea, senzaţia de detaşare, dar oferă şi o senzaţie de bucurie şi optimism. De fapt, prin integrarea uneor nuanţe de verde în dormitorul tău tot ce faci este să mimezi un cadru natural, ca şi cum ai fi la plimbare în inima unei păduri. Pentru a te încadra în trendurile actuale, optează pentru smarald, gold lime sau kale.
Bejuri şi nuanţe de caramel
În mod surprinzător, aceleaşi studii au demonstrat că proprietarii dormitoarelor garnisite cu nuanţe de caramel sunt cei mai activi la capitolul intim. Aparent, aceste nuanţe oferă o senzaţie de siguranţă şi ajută utilizatorii spaţiului să se deconecteze de la lumea agitată din jur şi să se simtă mai în largul lor. Aceste nuanţe calde sunt uşor de asortat, crează senzaţia de confort şi sunt perfecte pentru spaţiile destinate relaxării. Pentru un plus vizual, poţi adăuga obiecte decorative aurii sau mici pete de verde.
Elementul comun al acestor culori este faptul că ele promovează relaxarea, o stare de calm şi ajută la crearea unui spaţiu personal, intim şi cald. Ele au un efect pozitiv asupra psihicului, te ajută să adormi mai rapid şi să ai un somn mai profund, mai liniştit şi mai intens. Şi sincer, în ziua de astăzi, avem nevoie de cât mai mult ajutor pentru a ne odihni.