Ce haină exterioară ți se potrivește

A venit vremea să te decizi ce fel de haină de exterior să alegi. Palton sau parka? Lână sau fâș? Două rânduri de nasturi sau un singur rând? Știu. Este greu să te decizi, mai ales printre atâtea modele. Ca să facem lucrurile mai simple, hai să-ți explic ce tip de haină trebuie să alegi în funcție de conformația și statura ta.

Fără doar și poate, din garderoba unui bărbat care se respectă nu trebuie să lipsească un pardesiu. Cândva apanajul clasei superioare și indice al statutului social, pardesiul și-a schimbat doar statutul de produs pentru cei privilegiați, nu și importanța. Cu alte cuvinte, chiar dacă nu mai este o emblemă a celor bogați, pardesiul continuă să exprime rafinament și bun gust. Desigur, pe lângă rolul protector, o haină pentru exterior trebuie să arate și bine, iar pentru asta este important să se potrivească staturii și stilului vestimentar. 

În primul rând, le numesc generic “haine exterioare” pentru că există foarte multe tipuri, iar în limba română nu există termeni pentru toate. Majoritatea numelor sunt direct preluate din engleză sau franceză. Pe listă regăsim pe lângă trench, Duffle coat, Peacoat, Warmcoat și așa mai departe. Să le luăm pe rând.

Un singur rând de nasturi

haină exterioară

Simple și în același timp sofisticate, hainele cu un singur rând de nasturi sunt ușor de purtat și adaptat mai multor ținute și se potrivește cu majoritatea tipurilor de statură și înălțime. Cu alte cuvinte, dacă vrei varianta cea mai ușoară, alege acest model. Din punct de vedere structural, haina are un croi simplu, nu este mai lungă de genunchi și are o singură fentă la spate. Printre aceste modele regăsim pardesiul drept și pe cel de tip Chesterfield. 

Așa cum spuneam, avantajul major este acela că o poți adapta mai multor stiluri, iar forma corpului tău nu este atât de importantă pentru că se adaptează cu ușurință. Poți alege fie să-l porți la o ținută clasică business formată din costum și pantof, fie la una casual și chiar smart casual. Un model simplu poate fi adaptat cu ușurință unei perechi de jeanși alături de o bluză și botine Chelsea, de exemplu. Merge de asemenea de minune cu o maletă. Asta pentru un plus de rafinament.

Două rânduri de nasturi 

haină exterioră

Acest model este potrivit pentru bărbații înalți și slabi. Asta pentru că dă impresia unei staturi masive și scoate în evidență pieptul și abdomenul. Motiv pentru care, bărbații scunzi și corpolenți ar fi în dezavantaj. Totuși, dacă faci parte din această categorie, poți purta o astfel de haină cu condiția ca aceasta să fie cât mai cambrată și să nu aibă nasturi masivi. În acest fel talia este bine definită, iar nasturii discreți nu atrag prea mult atenția. Unul dintre cele mai populare modele cu acest croi este haina polo. Un produs clasic american înrudit cu anumite stiluri de pardesie tradiționale, mai elegante precum raglanul, paltonul larg și pardesiul Guards. 

Se distinge prin forma buzunarelor mari, aplicate, dar și prin reverele mari și manșete bine definite. Un alt element important și nelipsit este cordonul. Haina polo este mai degrabă casual și se potrivește ținutelor simple, fără prea multe artificii vestimentare. Este poate și motivul pentru care este populară printre bărbații conservatori, de regulă de vârstă mijlocie.

Haina lungă

haină exterioară

Este clar încă de la început că vorbim despre o haină potrivită bărbaților foarte înalți, dar nu foarte slabi. Este un model foarte popular în zonele cu vreme friguroasă și ploiasă datorită faptului că protejează foarte bine atât împotriva intemperiilor, cât și împotriva murdăriei. Este o haină pretențioasă, pe care dacă nu o asociezi așa cum trebuie riști să-i știrbești din valoare. Evită pantalonii largi ori cu multe aplicații sau buzunare. Un alt aspect foarte important îl reprezintă linia umerilor – aceasta trebuie să se potrivească perfect. Altfel riști să arăți precum Lurch din Familia Adams. 

Asortează la un costum clasic, cambrat, ori la o perche de pantaloni chinos slim. De regulă, genul acesta de haină este fabricată din lână curățată și îngroșată, apoi periată și se potrivește de minune cu tweedul și cu stofa ripsată. Este un model clasic, sobru și se adresează în special categoriei 40+. 

Haina raglan

haină exterioră

Raglanul se referă la hainele a căror mânecă pornește de la răscroiala gulerului. Mai precis lipsește cusătura din zona umărului. Hainele cu acest tip de mânecă oferă corpului o formă rotunjită, iar pentru cei care au umerii foarte lați și proemineți reprezintă o alegere bună pentru că atenuează aspectul de umeri ascuțiți. Găsești de asemenea tricouri, bluze, cămăși și chiar paltoane ori jachete croite astfel. Avantajul major al acestui tip de construcție este acela că oferă lejeritate iar hainele croite după acest tipar sunt foarte confortabile. Este și motivul pentru care multe echipamente sportive au acest model de mânecă. Însă, același principiu se aplică și hainelor de exterior care devin mult mai plăcute de purtat, mai ales că pe timpul sezonului rece tindem să purtăm mai multe straturi, deci zona umerilor este mult mai încărcată. 

Istoria acestui tip de mânecă este una interesantă și se presupune că a fost dată după numele primului Baron Raglan, FitzRoy James Henry Somerset, care a fost nevoit să poarte o astfel de haină după ce și-a pierdut o mână în urma bătăliei de la Waterloo. 

British Warm este unul dintre tipurile de haine de exterior care folosesc acest tip de mânecă. Acest model este unul impermeabil și este potrivit atât toamna, când ploile sunt mai dese, dar și iarna. Așa cum spuneam, cuvântul care definește acest tip de haină este lejeritatea. Deci îl asociem inevitabil cu ținutele casual și smart casual. 

Duffle coat

haină exterioară

Sau scurta din molton așa cum este cunoscută la noi. Este croită dintr-o țesătură aspră de lână a cărei denumire o regăsim în numele tipului de haină. Ne dăm seama după glugă dar și după sistemul tradițional de prindere care înlocuiește nasturii. Deși nu este mai comod ori mai versatil decât nasturii, sistemul de prindere cu brandemburguri s-a păstrat de-a lungul timpului ca un omagiu adus asupra modelului clasic. Ca toate celelalte pardesie, acest tip de palton și-a făcut inițial apariția în armată. Marina regală a început să le distribuie marinarilor, de aici gluga și țesătura groasă de lână. Un alt element caracteristic al hainei din sibir sunt buzunarele mari, aplicate și fără clapă. 

Toate aceste elemente fac din scurta din molton un element foarte casual așa că dacă ești adeptul costumului și al pantofilor evită acest model. Fiind tot un model masiv, cu aplicații multe pe partea frontală este de preferat să o alegi doar dacă ai o conformație slabă și o înălțime medie. Evit-o dacă ești foarte scund ori dacă ai țesut adipos abdominal în exces, adică burtă.