Câtă apă mai avem, de fapt?

Nu a mai plouat deja de câteva săptămâni bune. Nivelul Dunării scade considerabil, seceta a lovit toată țara, unele orașe deja opresc distribuirea de apă după ora 21:00, iar fermierii au cerut Guvernului să declare stare de calamitate din cauza secetei severe, deoarece în foarte multe zone ale țării mai mult de jumătate din suprafața cultivată este afectată. Fermierii mai susțin că sunt județe în care culturile vor fi afectate într-un procent de 80%. Lucru care ne va afecta direct, deoarece prețul produselor va crește considerabil.

Ministrul Mediului a declarat că zilele acestea că Dunărea are un debit din ce în ce mai scăzut și din cauza secetei din Europa, iar scopul principal acum este menținerea rezervelor de apă din din marile lacuri, pentru ca viața să fie afectată cât mai puțin posibil.

Nu doar Europa suferă de secetă și o parte din Statele Unite ale Americii este afectată foarte grav. Cea mai mare rezervă de apă. Lacul Mead, care se află în Nevada și Arizona, la doar 24 de mile de Las Vegas a scăzut considerabil. Aici a fost descoperită o navă din Al Doilea Război Mondial care se află pe fundul lacului. În momentul scufundării acestei nave, apa avea o adâncime de aproximativ 55 de metri. Tot în acest lac au fost găsite rămășite umane și chiar un cadavru într-un butoi.

Tot Ministrul Mediului a făcut un apel umanitar privind consumul rațional al apei potabile.

Prima și cea mai mare cerere a fost ca agricultorii să folosească soluții improvizate de udare a culturilor, mai ales că legea impune impune o anumită procedură de folosire a apei pentru irigații, a declarat ministrul.

Pentru ca această acțiune să poată avea loc, guvernul vrea să folosească fonduri europene pentru dezvoltarea fondului de irigații.

Chiar dacă România va putea accesa aceste fonduri și oamenii trebuie să ia anumite măsuri pentru a încerca să economisească cât mai multă apă.

Ca să vă introduc și mai bine în subiect, un fermier din Brașov, mai exact din comuna Vulcan a oprit cursul unui râu pentru a-și putea uda culturile. Bărbatul a declarat că seceta l-a determinat să construiască acest baraj care să devieze apa către pământul său. Acesta însă nu s-a gândit și la restul culturilor din zonă, iar restul fermierilor au făcut plângere. Astfel, barajul a fost desființat, iar fermierul s-a ales cu dosar penal. Oare la ce lucruri vor mai recurge oamenii dacă nu se vor  mai simți în apele lor?