Pentru mine, mini-vacanța de 1 mai este ca un preambul la concediu și oricât de obosit aș fi, orice treabă aș avea, nu ratez ocazia de-a merge undeva. În fiecare an încerc să fac ceva diferit, să merg într-un alt loc și să petrec exact așa cum simt. Această mini-vacanță este despre mine, despre ceea ce vreau eu să fac și despre cum simt eu să-mi petrec timpul. Nu plec undeva doar pentru că așa se obișnuiește. Așa că, nu mă ghidez după nici o regulă.

Însă, în ultimii patru ani am fost în fiecare an la mare și mi-am petrecut timpul la cluburile de pe plajă. Cam același loc de cazare, același program și oboseala aferentă după trei-patru zile de petrecut în club până dimineața. Sincer să fiu, și anul acesta prima noastră alegere a fost să mergem la mare. Aveam totul planificat însă cu o săptămână înainte ne-am hotărât să înlocuim agitația cu ceva cuper chill de unde să ne întoarcem încărcați. Zis și făcut. Aveam de mult timp în plan să merg în acest loc, însă de fiecare dată au intervenit alte destinații și alte alegeri.

Mie mi-a atras atenția pe Airbnb însă vă recomand să faceți rezervarea la ei pe site, în felul acesta scăpați de taxele plătite în plus și aveți posibilitatea de a vedea și a vă alege camera. Prețurile sunt cuprinse între 110€ și 1000€. De asemenea, dacă vrei să pleci în gașcă, exista și posibilitatea de a alege una dintre cabanele existente în pădure. 

Localizată în localitatea Zăbala, la aproximativ trei-patru ore de București, proprietatea Zabola se întinde pe o suprafață de 500 de hectare și este deținută de o familie transilvăneană de nobili. Aceasta cuprinde un castel ce datează din secolul al XVI-lea, patru clădiri anexe, două lacuri și patru iazuri de pescuit.  

Cu alte cuvinte, un peisaj de poveste. La intrare te așteptă doua porți masive de metal, urmate de o alee ai cărei copaci plantați de-o parte și de alta te vor conduce spre conacul unde se află recepția. Mie unul mi-a plăcut faptul că îți păstrează ideea unui loc mișto de la începutul sejurul până la sfârșitul acestuia, de când pășești în interiorul domeniului, până când îl părăsești. Este genul de loc care, odată plecat, te lasă cu pofta de a reveni. 

Pe lângă amenajarea făcută cu mult bun gust, Zabola este specială pentru faptul ca oferă un pachet complet de servicii. În interiorul proprietății găsești un restaurant a la carte pe care îl recomand cu încredere, mai ales dacă nu vrei să te mobilizezi pentru a căuta ceva în zonă. Prețurile, după cum v-ați dat seama, nu sunt cele mai accesibile, dar merită până la ultimul bănuț. Pe lângă acesta, poți alege tot felul de activități cum ar fi observarea urșilor și păsărilor în habitatul lor natural, plimbare cu trăsură trasă de cai, drumeții în sălbăticie. De asemena, dacă ești fan, ai posibilitatea de a-ți programa o ședință de echitație. 

Pentru relaxare, ai posibilitatea de a-ți programa un masaj în cameră, și, de ce nu, dacă vremea îți permite, în pădure. Este disponibilă și o saună de care de poți bucura în natura, localizarea acesteia fiind în pădure. Dacă te simți romantic, tu și perechea ta puteți opta pentru o cină la lumina lumânărilor în camera, în hambar, chiar și în pădure. Prețurile diferă în funcție de complexitatea serviciului, acestea situîndu-se undeva între 150 și 400 de euro. În costul cazării este inclus micul dejun, iar la cerere cu un extra cost de 10€, acesta se poate lua în cameră. Îți recomand această opțiune mai ales dacă. nu vrei să ieși din cameră și vrei să mai lenevești în pat. Gazdele sunt precis și îți aduc micul-dejun exact atunci când dorești să-l servești.

Revenind la experiența mea, din motive legate de disponibilitate, am fost nevoiți să schimbăm camera după prima seară însă ambele au fost pe placul meu. Camerele sunt diferite ca dimensiune însă în fiecare dintre acestea se regăsește o cadă în imediata vecinătate a patului imens, imens la modul că îți pierzi iubita/iubitul în el (vorbesc foarte serios). Imediat lângă cadă, te cucerește o cabină de duș construită din pereți de sticlă. Ia-ți un moment și imaginează-ți ce view ai din pat doar. Și dacă asta nu te cucerește, nu știu ce altceva ar putea. 

Pentru că locația este de așa natură, cei de la Zabola pun la dispoziție un set generos de lumănări pentru a-ți crea ușor o atmosferă plăcută. Se găsește un minibar în fiecare cameră în cazul în care dorești să savurezi o sticlă de vin.

În zonă, noi am ales să vizităm lacul Sfânta Ana. Trebuie să îți spun că e nevoie să pleci încărcat cu forțe proaspete, lacul aflându-se la o distanță de 1,5 km față de ultimul punct în care ai posibilitatea de a-ți parca mașina. Singurul lac vulcanic din România oferă o peisaj ce merită văzut. Pont: ia ceva lichide să te hidratezi. O să ai nevoie după atâta mers pe jos și, din păcate, odată ajuns la lac, nu ai de unde achiziționa. Poți savura ceva dulce pentru a te pregăti de o plimbare cu barca în schimb. 

Dacă te simți ceva mai aventuros și mai odihnit, la o distanță de 3 ore de mers cu mașina se află orașul Sighișoara, oraș ce știm cu toții că trebuie să se afle pe lista ta de vizitat datorită peisajului medieval pe care îl oferă. Foarte aproape este și orașul Covasna, Târgul Secuiesc și Băile Balvanyos pe care ți le recomand. Mi-am promis că următoarea mea destinație la munte aici va fi.

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.