Ce-am văzut când am fost în Paris

Processed with VSCO with a4 preset

Finalul lunii noeimbrie ne-a găsit pe mine și pe Codrin în Paris, pentru patru zile de poveste. A fost o vizită fără clișee pentru că n-am ajuns în Capitala Franței pentru selfie-uri cu turnul Eiffel, ci să aflăm mai multe despre Thales, una dintre cele mai mari companii franțuzești cu inovații în industria militară, de aviația ba chiar și-n fizică cuantica. inovează pe foarte multe domenii, printre care și fizica cuantică. Detalii aici.

În cele patru zile petrecute prin Paris, am reușit să vedem pe lângă interioare de microbuze, avioane și balustrade de autostrăzi și câteva părți interesante din Marele Paris.

Spre norocul nostru, am fost primiți la un hotel superb, Hôtel Renaissance Paris La Défense, construit în zona economică a Parisului. Tot aici am găsit și o gură de metrou, multe cafenele și restaurante dar și un târg de Crăciun. Și pentru ultimul chiar m-am bucurat, pentru că nu te aștepți să ai multe lucruri de vizitat într-o district dedicat business-urilor. În cele cinci minute de mers pe jos spre Gare de la Défense, am văzut și-un Five Guys, pe care l-am păstrat pentru mai târziu. Hai să începem cu târgul de Crăciun. Muzică-n surdină, miros de carne prăjită, brânză iar pe ici pe colo am dat de arome de scorțișoară și ciocolată caldă. Foarte mult decorațiuni, produse de artizanat, multe dulciuri “de casă” dar și multe obiecte pe care de-obicei la vezi la teleshopping. Mi-a atras atenția tigaia aia cred că avea un metru. Am văzut rulouri de brânză și raclette, macarons dar și figurine din jocuri video și filme de acțiune, parcă dedicate toate lui Codrin.

Deși nu este principalul Târg de Crăciun din Paris pot spune că mi-a plăcut. Sunt convins că pe seară atmosfera este mult mai animată, însă simplitatea și bunul gust au fost pe placul meu.

Închei aici povestea cu târgul pentru că următorul obiectiv pe planul nostru a fost turnul Eiffel. Misiune ușoară cu o gură de metrou la o aruncătură de băț, nu? Nu-i chiar așa: Parisul are 16 linii de metrou, comparativ cu 4 ale Bucureștiului. Și tot de aici pleacă tramvaie, trenuri și autobuze. Și acum imaginează-ți cum încercam noi să deslușim franceza și hărțile ca să înțelegem cum ajungem spre Eiffel. Acum, pare simplu. Am ajuns în cele din urmă la stația Trocadero, care ne-a dus fix pe Esplanade du Trocadero, locul din care aveam în plan să fotografiem și să filmăm celebrul turn. 

Este locul ideal pentru cei care vor o fotografie cu Turnul Eiffel pe fundal, dar și pentru tinerii care au în plan să-și ceară iubitele în căsătorie. De aici se vede perfect turnul, dar și o parte din oraș. Și țeapa pe care ți-o pot da vânzători ambulanți cu tot felul de nimicuri. Am admirat însă animatorii și cântăreții. Fără doar și poate este un loc pe care să-l vizitezi dacă ajungi în Paris, doar că e foarte aglomerat în sezon. Ca un pont, studiază cu atenție cafenelele și restaurantele din zona, multe sunt scumpe și scumpe degeaba. Dacă vrei să cobori mai aproape de Turnul Eiffel, poți să ieși la stația de metrou Champ de Mars.

Pentru cină am ajuns pe Boulevard de Montparnasse, la restaurantul Coupole. Aici am mâncat un delicios quiche, o friptură de vită cu ratatouille, iar pentru desert am comandat celebrul creme brulee. 

A doua zi, înainte de plecarea spre casă aveam la dispoziție câteva ore ca să ne facem de lucru prin oraș. Dar, am întâmpinat o mică problemă. Am prins un protest al fermierilor. N-au ales o piață să scandeze, ci urmau să ocupe străzile principale. Cu alte cuvinte, haos! 

Noroc că am avut un plan B. să mergem să mâncăm la Five Guys. Ultima dată când am mâncat la un Five Guys a fost în 2014, la Londra. Însă, mare surpriză ce avea să mă aștepte – aveau cuptoarele și plitele stricate, deci nu puteau servi decât cartofi prăjiți și răcoritoare. Și uite-mă pe mine după atâtea zile de așteptare, plin de entuziasm, cum mâncam cartofi simpli și beam un milkshake cu vanilie. 

Per total, toată experiența a fost una interesantă, am aflat o mulțime de lucruri despre Thales, am vizitat și un pic din Paris și pot spune că a fost o gură de aer proaspăt înainte de sărbători. Acum ar fi nedrept din partea mea să-mi dau cu părerea despre Paris în puținele zile petrecute, nu sunt nici blogger de turism. Însă, din experiențele anterioare pot spune că merită vizitat, este un oraș fascinant, iar legendele cum să ar fi un oraș murdar sunt false. Orice oraș și experiență sunt cum așa cum vrei tu să le vezi. Vrei să vezi frumusețea orașului, arhitectura și infrastructura la milioane de ani lumină distanță de București? Sau vrei să vezi zonele în care, ce-i drept, este mai murdar și mai dezorganizat? Asta ține numai și numai de tine:)! Bonne chance!