Bentley Bentayga Diesel Review

Care-i cea mai bună definiție pentru succes? Să ai bani până-n 30 de ani, să ai o familie fericită după? Să-ți permiți cadouri scumpe pentru tine? Eu cred că dacă afacerea ta a atins apogeul și e bine pe profit, te poți muta dintr-un X5 într-un Bentayga.

Ce este mașina asta? Bentley e în grupul Volkswagen iar Volkswagen știe ce înseamnă economia de scară. Să vinzi aceeași mașină cu cinci caroserii diferite pentru toate bugetele. Cam asta-i și Bentayga, nume telescopat din Bentley + Taiga cu tehnologie luată din grup. Are câteva lucruri în comun cu Audi Q7, care nu este deloc o mașină rea.

Legătura acestei mașini cu natura/aventura e dată doar de nume, dar să nu îi uităm rădăcinile. Bentley este un constructor de mașini luxoase și puternice iar Bentayga nu e excepție. Așadar, trebuie să ofere cel mai înalt nivel de confort cu putere mare. Chiar dacă e în caroserie de SUV, Bentayga face bine asta. Neașteptat de bine aș putea spune.

Acum, e clar că nu sunt de-acord cu un SUV de la un constructor cu istorie bogată în viteză și motorsport, dar înțeleg de ce a apărut pe piață. Nu poți să stai deoparte în timp ce Rolls-Royce face recorduri cu Cullinan iar Aston Martin se pregătește să scoată primul SUV, DBX.