Bărbatul puternic alias mașinărie puternică?
La o primă vedere, e clar, familia și societatea formează niște tipare după care atât bărbatul, cât și femeia se pliază. Femeia trebuie să fie sensibilă, iar bărbatul puternic. Or, puterea sau sensibilitatea nu se reflectă în lacrimi sau slăbiciuni. Adică, atunci când un bărbat își exprimă cu sinceritate trăirile precum durere, împovărare, teamă, nu înseamnă că își pierde masculinitatea, ci, din contră, își revendică statutul de individ al speciei umane, de ființă capabilă de sentimente și gânduri superioare animalelor. O astfel de persoană nu numai că reclamă un drept, ci răspunde cu cele mai frumoase atuuri provocării de a fi uman și NU o mașină puternică.
Suntem cu toții oameni, prin urmare, avem un lucru ce ne cuprinde viața pe de-a întregul – emoțiile. Fără ele termenul „uman” sunt ferm convinsă că și-ar pierde din valoare. În orice circumstanță ne întâlnim cu momente, momente ce nasc trăiri și implicit emoții. Felul în care reacționăm la ele e desigur un tablou multicolor. Aici depinde de ce vorbeam anterior, de familie și de felul în care ne-am pliat după societate. Cu alte cuvinte, dacă unui băiețel i s-a spus continuu că lacrimile sunt semn al slăbiciunii și că numai fetițele reacționează astfel, el va învăța să-și izoleze trăirile. Și cu trecerea anilor acesta va deveni un obicei copleșitor.
De fapt bărbatul puternic este cel care are curajul să recunoască trăirile gălăgioase din interior și să le înfrunte în mod autentic, fără măști. Să admită că a greșit, să admită durerea și, mai ales, să o comunice fără reținere.
Pe de altă parte, e adevărat, adesea bărbatului îi sunt încredințate roluri de care la momentul respectiv e posibil să nu fie pregătit precum, rolul de frate mai mare, rolul de cap al familiei sau rolul de tată. În astfel de situații el trebuie să facă față unor sarcini complexe și trebuie să se mențină ferm pe poziție. Acesta e momentul în care, cel mai adesea, își pierde pe drum individualitatea.
De pildă, M., era atât de copleșit de noul său rol – acela de tată – încât se simțea mai bine în exterior (chiar și la lucru) decât acasă. Sesiza tot mai mult cum relația sa de cuplu se năruie. Și cum în relația cu copilul sau partenera era tot mai stângaci.
Incontestabil venirea pe lume a unui copil tulbură puțin apele diadei de cuplu – fapt demonstrat de către cercetători și de către curiozitatea mea (da, am chestionat și verificat ce se întâmplă după căsătorie și după venirea pe lume a primului copil).
Însă pe cât par de tulburi apele inițial, pe atât de calme și line pot deveni, dacă trăirile vor fi scoase la suprafață, dacă bărbatul va permite sentimentelor sale să se manifeste liber. Desigur și viceversa se aplică aceeași regulă. Atunci, când vom face cunoștință cu sinele nostru autentic și vom face pace cu inconștientul, vom întâlni echilibrul și armonia.
Drept pentru care ajunge cu credințele limitate. As spune gata cu agenții patogeni ai multor „boli infecțioase”, numite credințe. A sosit momentul să punem sub semnul întrebării clișeul bărbatului puternic.