De ce bărbații sunt mai generoși cu femeile frumoase?

Instinctual ceea ce este frumos ne atrage, indiferent că e vorba de obiecte, locuri sau persoane. Atunci când ceva este frumos și plăcut ochiului suntem acaparați imediat, punct.

Psihologia socială susține, prin diversele sale cercetări că până și bebelușul are o reacție pozitivă atunci când vede un chip frumos, comparativ cu unul mai puțin frumos. În cazul acesta nu e nimic surprinzător de ce bărbații sunt mai generoși cu femeile frumoase. Luând în considerare, desigur, conceptul vizual al bărbaților.

Se știe că aceștia funcționează preponderent vizual, iar femeile emoțional. Bineînțeles că bărbații prima dată văd… per ansamblu. Femeile, în schimb văd toate detaliile! Și dacă acest “ansamblu” este și atrăgător ei devin implicit mai atenți și mai amabili. Altfel spus… sunt mai generoși! Fac tot posibilul să răsfețe, să îngrijească și să țină aproape, cu orice preț, acea frumusețe.

Nimic nou până aici, nu-i așa? E normal să vrei faci toate lucrurile astea. Și totuși este foarte probabil ca un chip mai puțin frumos să ascundă o comoară interioară. O comoară absentă în cazul unui chip frumos. Însă chiar și așa e bine sau este indicat ca bărbații să se uite numai la femei frumoase? Timpul va nărui frumusețea oricum.

Dar revenind la cele spuse mai sus, în mod clar, la nivel subconștient, ceva se activează când un bărbat vede o femeie frumoasă. Instant este acaparat. Devine chiar incapabil să mai facă orice altceva. Mai pe direct… devine prost! În sensul frumos, evident!

Mintea, neuronii zburdă, fac sinapse mai multe și se agită cu totul. Și asta pentru simpla dorință de a cunoaște acea făptură frumoasă. Și uite așa, din această aspirație se naște generozitatea!

Să fie oare corect acest comportament? Cu siguranță nu este blamat!

În orice caz, exteriorul este cartea noastră de vizită, căci interiorul, indiferent cât de bine este șlefuit, durează până i se vede licărirea. Așadar, precum vă îngrijiți interiorul, purtați-i de grijă și exteriorului.

Voi ce părere aveți? Căci uite așa se mai naște o întrebare. Oare de ce atenția bărbatului se disipă atunci când femeia de alături uită să se îngrijească?