Minunea se-ntâmplă. De-acum ID este disponibil pentru achiziție dar cu întârziere ca de Black Friday vine abia anul viitor. Stai liniștit, așa este planificat. Volkswagen a primit deja 10.000 de precmenzi pentru 1st edition care costă aproximativ 40.000 de euro.

Ce oferă spectaculos ID? Păi în primul rând este prima mașină electrică pe care Volkswagen o produce în masă, după investiții mari în baterii și-n fabrici. Așadar, nu ar trebui să existe probleme cu stocurile pe nicăieri prin lume. Vine în trei variante de autonomie și putere. 330 de kilometri în WLTP poți să faci cu modelul Standard, dar va costa sub 30.000 de euro fără reducerile oferite de guverne. Cea mai scumpă varianta, foarte probabil va ajunge la peste 45.000 de euro dar vine cu autonomie de peste 500 de kilometri, echivalentul lui Model 3.

Ca dimensiuni o poți măsura cu un Golf, doar că e ceva mai înaltă din cauza platformei MEB. Trebuie să existe loc și pentru bateriile așezate sub pasageri. Ai putea să spui că are siluetă de Golf Plus. Ce e spectaculos și dacă rămâne valabil și pentru modelul final este spațiul interior, ar trebui să fie mult mai spațios decât un Golf, ba chiar să rivalizeze cu un Passat.

Volkswagen a investit enorm și-n platforma MEB, pe care va construi zeci de modele mai mici sau mai mari, ca să reducă enorm costurile de producție. Cred eu că-n vreo 5 ani, în ritmul ăsta, mașina electrică poate să ajungă mai ieftină decât una convențională.

Abonează-te la Cavaleria.ro pe Youtube

 

You Might Also Like

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.